Retrospectiva Vermeer de la Rijksmuseum, sold-out
Retrospectiva Johannes Vermeer de la Rijksmuseum este sold-out, au anunțat reprezentanții muzeului din Amsterdam după două zile de la vernisaj.
Expoziția va fi deschisă până pe 4 iunie, iar muzeul a spus că încearcă să găsească variante pentru ca „mai mulți oameni” să o vadă.
„În acest moment nu mai sunt disponibile bilete pentru Vermeer. Pentru a asigura că publicul poate avea o vizită plăcută, numărul de bilete disponibile este limitat. Lucrăm din greu pentru a ne asigura că mai mulți oameni au ocazia să vadă expoziția”, a fost mesajul publicat pe Twitter.
Mult așteptata expoziție Johannes Vermeer de la Rijksmuseum a fost vernisată pe 10 februarie, iar instituția olandeză a anunțat cu câteva zile înainte că vânduse deja mai mult de 200.000 de bilete.
Expoziția, care beneficiază de recenzii entuziaste, cuprinde 28 dintre cele 37 de picturi care îi sunt atribuite în general maestrului olandez din secolul al XVII-lea.
Credit foto: Rijksmuseum