„Samurai. Legendele Japoniei”, premieră națională la Sibiu

Expoziția „Samurai. Legendele Japoniei”, o premieră națională, va fi vernisată la Muzeul Național Brukenthal în 21 februarie. Evenimentul face parte din cel mai amplu proiect expozițional din ultimii ani din țara noastră – promovarea stampei japoneze.

În ultimii șase ani au fost organizate 17 expoziții de stampe japoneze – la Sibiu, București, Brașov, Timișoara, Iași, Galați, Oradea, Suceava și în alte orașe din România, atrăgând 450.000 de vizitatori. Au fost prezentate stampe japoneze din perioada Meiji, stampe japoneze din perioada Edo cu temele Kabuki, Bijin Ga, peisaje, Shunga și istorie.

În această expoziție, care marchează Ziua Împăratului Japoniei, vor fi prezentate stampe japoneze și statui cu Samurai care aparțin colecționarului George Șerban. Curator este Alexandru Constantin Chituță.

Istoria samurailor

Elita militară a dominat politica, economia și politicile sociale japoneze între secolele al XII-lea și al XIX-lea. Cunoscuți sub numele de bushi sau samurai, acești războinici, care au apărut pentru prima dată în înregistrările istorice ale secolului al X-lea, au ajuns la putere inițial prin priceperea lor marțială – în special, erau experți în tir cu arcul, manevrarea sabiei și călărie. Cerințele câmpului de luptă i-au inspirat pe acești oameni să prețuiască virtuțile curajului și loialității și să fie foarte conștienți de fragilitatea vieții.

„Bushido” înseamnă „Calea Războinicii”. A fost în centrul credințelor și conduitei samurailor. Filosofia lui Bushido este „eliberarea de frică”. Însemna că Samuraiul și-a depășit teama de moarte. Asta i-a dat pacea și puterea de a-și sluji stăpânul cu credincioșie și loialitate și de a muri dacă este necesar. „Datoria” este o filozofie primară a samurailor.

Samuraii au devenit în cele din urmă o clasă în sine între secolele al IX-lea și al XII-lea e.n. Au fost numiți Samurai (cavaleri-reținători) și Bushi (războinici). Unii dintre ei erau înrudiți cu clasa conducătoare. Alții erau angajați. Ei au acordat loialitate completă Daimyo-ului lor (proprietari feudali) și au primit în schimb pământ și poziție. Fiecare Daimyo și-a folosit Samuraiul pentru a-și proteja pământul și pentru a-și extinde puterea și drepturile pe mai multe pământuri.

Samuraiul a devenit expert în lupta de la cal și la sol. Au practicat luptă înarmată și neînarmată. Samuraiul timpuriu a pus accentul pe lupta cu arcul și săgeata. Ei au folosit săbii pentru luptă strânsă și pentru a-și decapita inamicii. Bătăliile cu mongolii de la sfârșitul secolului al XIII-lea au dus la o schimbare în stilul de luptă al samurailor. Au început să-și folosească mai mult sabia și, de asemenea, au folosit mai mult sulițele și naginata. Samuraiul s-a schimbat, încet, de la lupta călare la lupta pe jos.

Cu toate acestea, stăpânirea artelor războiului nu era deloc suficientă. Pentru a-și atinge și menține bogăția și poziția, samuraii aveau nevoie și de perspicacitate politică, financiară și culturală.

În contrast cu brutalitatea profesiei lor, mulți lideri ai guvernului militar au devenit indivizi extrem de cultivați.

În perioada Edo (1615 – 1868), cultul războinicului, bushido, a devenit oficializat și s-a dezvoltat un cod de comportament idealizat, concentrat pe fidelitatea față de stăpânul și onoarea cuiva. Samuraii din această perioadă au moștenit estetica și practicile tradiționale ale predecesorilor lor și, prin urmare, au continuat relația aparent paradoxală dintre cultivarea – artelor războiului și ale culturii – care i-a caracterizat pe marii războinici ai Japoniei.