Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Sculptorul Dinu Câmpeanu expune la Deva
dinu campeanu

Sculptorul Dinu Câmpeanu expune la Deva

Expoziția „Pomul Vieții” a sculptorului Dinu Câmpeanu va fi deschisă la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva în perioada 9 mai – 2 iunie.

„Dinu Câmpeanu aparține strălucitei generații de sculptori români postbrâncușieni, pentru care recursul la tradiție și refacerea legăturii ancestrale cu lemnul reprezintă pilonii de rezistență ai creației lor”, spune dr. Luiza Barcan, critic și istoric de artă.

Ea continuă: „Forme și motive desprinse din universul rural, transfigurate și resemnificate în sculptura lui Dinu Câmpeanu, continuă să mărturisească despre legătura veșnică între cer și pământ pe care lumea tradițională o simțea în cel mai direct mod cu putință. Și pentru că Arborele Vieții poartă, ca pe una dintre complexele sale semnificații și pe aceea de ax al lumii, titlul sub care se reunește noul său discurs plastic este cel mai sugestiv cu putință”.

Expoziţia poate fi vizitată, în perioada 9 mai – 2 iunie, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 18:00.