Sindicaliștii din MNAR susțin că actele de hărțuire sesizate de unii angajați sunt nesoluționate și cer rezolvarea lor conform legii
Federația Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia și Sindicatul Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României au făcut în 5 august câteva precizări despre situația sesizărilor de hărțuire la locul de muncă „pentru a lămuri o serie de dezinformări și de informații incomplete publicate în spațiul public de directorul general al Muzeului Național de Artă al României (Călin Stegerean, n.r.)”.
Într-un comunicat remis curatorial.ro este menționat faptul că în urma ședințelor de mediere din luna mai, în timpul căreia MNAR susține că sesizările au fost soluționate, situația urma să fie monitorizată jumătate de an, însă la scurt timp „directorul general a reînceput comportamentul abuziv”, dar și că ITM București „a oferit răspunsuri evazive și neclare la spețele sesizate”.
În plus, sindicaliștii se arată „îngrijorați” de faptul că Ministerul Culturii (MC), asa cum reiese din comunicat, a considerat situația rezolvată, precum și de faptul că cele transmise de MNAR în 2 august nu au fost semnate de directorul Călin-Alexiu Stegerean, dat fiind că memoriile de hărțuire morală la locul de muncă au fost adresate direct lui și nu instituției.
Cosmin Ungureanu, istoric de artă și referent de specialitate la MNAR, publica în social media, la 20 iunie, o serie de imagini cu memoriul depus la Ministerul Culturii. El adăuga: „Nu mai puțin de șapte memorii au fost depuse de șapte angajați ai Muzeului Național de Artă al României (MNAR), în data de 19 aprilie 2024, înregistrate de la nr. 2311 la nr. 2317, și adresate doamnei Raluca Turcan. Inclusiv prin notificare via e-mail. Toate cele șapte memorii (3-4 pagini fiecare) acuzau acte de hărțuire, discriminare și discreditare comise de directorul general al MNAR asupra celor șapte angajați. Inclusiv hărțuire cu tentă sexuală (memoriul înregistrat cu nr. 2313 / 19.04.2024)”.
La 1 august, Ministerul Culturii a anunțat că trimite Corpul de Control la instituţia muzeală.
Sindicaliștii au făcut acum referire la câteva dintre afirmațiile incluse în comunicatul de presă al MNAR din 2 august 2024:
- „Readucerea în discuție în spațiul public a sesizărilor soluționate deja în luna mai 2024 se înscrie în situația prezentată în ședința Consiliului de Administrație al MNAR din data de 30 iulie 2024 de către directorul general despre demersurile unor angajați MNAR de mutare a problemelor interne în spațiul public, cu interes în denigrarea conducerii muzeului. Aceste demersuri se fac cu încălcarea contractului colectiv de muncă la nivel de instituție care prevede obligația ca părțile să se consulte și să se informeze reciproc în toate situațiile referitoare la relațiile de muncă”.
Actele de hărțuire sesizate de angajații MNAR nu au fost soluționate. În urma sedințelor de mediere, care s-au încheiat cu un proces verbal semnat de directorul general și de participanți, situația era sub monitorizarea părților pe o perioadă de șase luni. Însă, la nici o lună de la mediere, directorul general a reînceput comportamentul abuziv prin exercitarea de acțiuni de hărțuire, exact precum cele sesizate în memoriile depuse atât la consilierul de etică al muzeului, cât și la Ministrerul Culturii. În acest sens, angajații din cadrul Secției Educație, Comunicare și Proiecte Culturale au semnalat, printr-un un e-mail comun (către directorul general MNAR, consilierul de etică și toți semnatarii procesului verbal de mediere) faptul că este necesar să fie respectate condițiile stipulate și asumate mutual de părți în procesul verbal de mediere.
Totodată, menționăm faptul că semnatarii memoriilor au reușit după insistențe din partea Federației Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia să li se permită să fie asistați la mediere de avocatul acesteia. În prima fază, directorul MNAR a refuzat ca medierile să se facă în prezența avocatului.
De reținut este faptul că în timpul Consiliului de Administrație din 30 iulie 2024, directorul general al MNAR a încercat să interzică angajaților instituției să se adreseze forurilor superioare pentru a semnala abuzuri sau alte disfuncționalități din cadru muzeului. Propunerea, de altfel nelegală, a fost respinsă de membri Consiliului de Administrație.
- „În luna iunie 2024 Inspectoratul Teritorial de Muncă București a realizat un control la MNAR în cadrul căruia nu au fost semnalate aspecte legate de încălcarea legislației muncii”.
În acest caz, Federația Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia, așa cum a fost afirmat în comunicatul din 2 august, a sesizat deja instituțiile abilitate de faptul că Inspectoratul Teritorial de Muncă București a oferit răspunsuri evazive și neclare la spețele sesizate, răspunsuri care nu respectă legislația în vigoare.
- Un alt aspect pe care dorim să îl clarificăm se regăsește în comunicatul de presă al Ministerului Culturii, în care se menționează faptul că după primirea celor șapte memorii, în 19 aprilie 2024, acesta a trimis către Muzeul Național de Artă o solicitare în care se cerea un punct de vedere, în condițiile în care, semnatarii memoriilor nu au primit vreun răspuns la sesizări, nici măcăr o informare că s-a cerut un punct de vedere din partea muzeului. Mai mult, ne îngrijorează faptul că Ministerul Culturii, asa cum reiese din comunicat, a considerat situația rezolvată, luând în calcul doar opinia directorului general al MNAR, indicat în memorii drept cel care exercita asupra angajaților fapte de hărțuire la locul de muncă.
În intervențiile din presă ale directorului general al MNAR, acesta prezintă, ca de obicei, situația trunchiat pentru a îi fi favorabilă. Astfel, angajații care nu au participat, sau cum menționează dumnealui „nu s-au prezentat” la ședința de mediere erau – în zilele stabilite chiar de conducerea MNAR pentru organizarea medierilor – în concediu medical, iar la revenire s-a cerut reluarea procesului. Unul dintre angajați a solicitat, la reluarea activității, participarea la ședința de mediere, însă i-a fost refuzat acest lucru. Amintim faptul că angajatul a lucrat o bună perioadă de timp în secretariat, în contact direct cu directorul general, fiind supus constant unui mediu extrem de stresant, iar concediul medical fiind recomandat de medicul specialist tocmai pentru stres cronic.
- Este îngrijorător faptul că acel comunicat de presă trimis din partea Muzeului Național de Artă al României în 2 august 2024 nu a fost semnat de directorul general, Călin-Alexiu Stegerean, dat fiind că memoriile de hărțuire morală la locul de muncă au fost adresate direct dânsului și nu instituției.
Ținând cont de cele menționate mai sus, Federația Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia trage un semnal de alarmă și solicită instituțiilor abilitate tratarea cu seriozitate și rezolvarea conform legislației în vigoare a acestor probleme, care nu sunt izolate în sistemul muzeal.