Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Spațiul românesc de secol XIX, prin ochii artiștilor călători germani și austrieci
artisti calatori, fagaras

Spațiul românesc de secol XIX, prin ochii artiștilor călători germani și austrieci

„Artiști călători, germani și austrieci, în spațiul românesc. Secolul XIX”, expoziție organizată de Muzeul Municipiului București și Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, va fi vernisată la 26 aprilie.

Aflat la marginea Europei orientale, spațiul românesc a fost în secolul al XIX-lea destinație de călătorii, explorări și descoperiri. Țările Române au reprezentat un real interes pentru europenii care au călătorit către Orient, având pentru început acces pe linia maritimă a Dunării. Pasaje din aceste călătorii se regăsesc în ilustrațiile și descrierile multor publicații ale acestor călători.

Momentele surprinse de artiștii călători, desenele lor, au fost apoi transpuse în gravură, fapt care a permis, prin tehnica ei, multiplicarea produsului artistic pentru ilustrarea albumelor de călătorie, explică dr. Adrian Majuru, manager Muzeul Municipiului București, și dr. Nicoleta Bădilă, muzeograf.

Această expoziție tematică oferă imagini istorice ale spațiului românesc surprinse între 1820 și 1890 de câțiva artiști care au însoțit călători străini în Principate. Expoziția valorifică piese din Colecția de Tipărituri și Imprimate a Muzeului Municipiului București.

Repere în expoziție

Printre punctele de atracție se regăsesc orașele Sibiu, Sebeș, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Oradea, Deva și București, monumente naturale ca Detunata Goală, Pasul Bran, Pasul Roșu, Cheile Turzii, precum și peisaje de pe malurile Dunării, cum ar fi Cazanele Dunării, Porțile de Fier. Printre artiștii ale căror lucrări se află în această expoziție se numără Ludwig Rohbock (1824-1893), Luigi Mayer (1755–1803), Ferdinand Julius Wilhelm Laufberger (1829-1881). Alături de artiștii călători germani și austrieci au fost numeroși artiști, francezi, italieni și britanici precum Denis Auguste Marie Raffet (1804-1860), Michel Bouquet, Salvator Cherubini (1801-1869) și William Henry Bartlett (1809-1854).

Gravurile înfățișează orașe, monumente, peisaje montane animate pe alocuri de grupuri de oameni surprinși în mijlocul activităților cotidiene.

Cel mai vechi album din care au fost extrase ilustrate ce sunt expuse este „Views in the Ottoman dominions: in Europe, in Asia, and some of the Mediterranean islands from the original drawings taken for Sir Robert Ainslie by Luigi Mayer, F.A.S., with descriptions historical and illustrative”, publicat la Londra, în 1810, de Robert Bowyer. Gravurile surprind monumente și perspective inedite asupra orașelor.

În 1826, a apărut la Viena publicația „Donau Ansichten nach dem Laufe des Donaustroms von seinem Ursprung bis zu seinem Ausflusse ins Schwarze Meer”, care surprinde, în 264 de litografii, imagini de pe cursul Dunării, de la sursă la vărsarea în Marea Neagră. În expoziție a ajuns o litografie a Brăilei, compoziție de ansamblu animată de personaje în prim-plan.

Michel Bouquet și Eugene Ciceri, artiști francezi, au întreprins o călătorie în spațiul românesc și împreună au ilustrat „Album Valaque. Vues et costumes pittoresques de la Valachie dessinés d’après nature par Michel Bouquet et lithographiés par Eug. Ciceri, Ferogio et M. Bouquet”, care a apărut la Paris, în 1843 și include litografii ce surprind aspecte ale vieții valahe, monumente și perspective asupra Bucureștiului.

„The Danube, its History, Scenery, and Topography, Splendidly Illustrated, from Sketches Taken on the Spot by Abresch, and Drawn by W. H. Bartlett. Engraved by J. Cousen, J. C. Bentley, R. Brandard, and other eminent artists” a fost publicată la Londra, în 1844, și urmărește o abordare științifică a peisajelor dunărene. Stilul caracteristic al desenatorului William Henry Bartlett (1809-1854) este recunoscut în modul pitoresc în care sunt reprezentate imaginile fără a le altera valoarea inițială de document istoric. Un demers asemănător a fost întreprins de geograful János Hunfalvy (1820-1888) și pictorul Ludwig Rohbock (1824- 1893). Lucrările lui Rohbock au fost publicate în „Ungarn und Siebenbürgen in malerischen Original-Ansichten: ihrer interesantesten Gegenden, Städte, Badeorte, Kirchen, Bur- gen, Paläste und fonstigen Baudenkmäler alter und neuer Zeit”, în Darmstadt, în 1864.

Vernisajul de la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” este programat la ora 13.00, iar expoziția va putea fi vizitată până la 28 iulie 2024.