Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Surorile Williams donează, în scop caritabil, lucrări inedite ale lui Ernie Barnes
mentors 2008, ernie barnes

Surorile Williams donează, în scop caritabil, lucrări inedite ale lui Ernie Barnes

Jucătoarele de tenis Venus Williams și Serena Williams și sora lor Isha Price donează patru lucrări inedite ale artistului american Ernie Barnes (1938 – 2009) în cadrul unei licitații caritabile.

Grupul de lucrări oferite constă în două picturi, „Holding Court” (1986) și „Mentors” (2008), și două desene, „Saxophone Study #1” (1993) și „Study for Brother to Brother” (1994). Aceste lucrări vor putea fi licitate în perioada 24 iulie – 1 august pe Joopiter, o casă de licitații digitală fondată de Pharrell Williams.

„Mentors” are o valoare estimată între 120.000 și 180.000 de dolari, în timp ce estimarea pentru „Holding Court” este de 80.000 – 120.000 de dolari.

ernie barnes, holding court, 1986

Ernie Barnes, „Holding Court”, 1986 (c) Joopiter

Surorile au achiziționat operele direct de la Barnes Estate în urmă cu câțiva ani și au încheiat un parteneriat cu aceasta pentru licitația caritabilă, care va fi în beneficiul Centrului de Resurse Yetunde Price, organizație comunitară pe care au fondat-o în 2018 în onoarea regretatei lor surori mai mari, Yetunde, care a fost „ucisă în mod tragic într-un act de violență fără sens, în 2003″, potrivit site-ului centrului.

Barnes, important în crearea unei schimbări la nivelul societății 

„Ernie Barnes este un artist de culoare emblematic pe care eu și familia mea îl admirăm de mult timp”, a transmis într-un comunicat Serena Williams, care este și o colecționară pasionată de artă. „Prin imaginile lui dinamice, a imaginat o lume plină de culoare și armonie între toate comunitățile, mediile și rasele. Aceste lucrări inedite ale lui Ernie Barnes vor ajuta la finanțarea și furnizarea de resurse vitale pentru cei afectați de violență în Compton și în comunitățile defavorizate din întreaga țară”.

ernie barnes saxophone

Ernie Barnes, „Saxophone Study #1” (1993), estimat la 25.000 – 35.000 dolari (c) Joopiter

În primăvară, Venus Williams s-a asociat cu artistul Adam Pendleton pentru a organiza o licitație prin intermediul casei Sotheby’s și o acțiune de binefacere la Pace Gallery pentru a strânge fonduri necesare conservării casei din copilărie a cântăreței și compozitoarei Nina Simone din Carolina de Nord. Printre artiștii care și-au donat operele de artă pentru licitația cu 11 lucrări s-au numărat Stanley Whitney, Martin Puryear și Cecily Brown, precum și Rashid Johnson, Ellen Gallagher și Julie Mehretu, ultimii trei dintre ei achiziționând casa, acum tezaur național, împreună cu Pendleton, în 2017.

ernie barnes, „study for brother to brother” (1994)

Ernie Barnes, „Study for Brother to Brother” (1994), estimat la 15.000 – 20.000 dolari (c) Joopiter

Despre licitația organizată de Barnes Estate împreună cu Joopiter, Venus Williams a spus: „Această colaborare ne permite să împărtășim dragostea noastră profundă pentru artă într-un mod care îmbogățește și consolidează o comunitate mai largă. Opera de artă a lui Ernie Barnes a jucat un rol deosebit în crearea unei schimbări la nivelul societății și sperăm că acest parteneriat va inspira în mod similar și va face o diferență în viața indivizilor și a comunităților pe care le ajutăm”.