Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Sute de lucrări de artă încă lipsesc din patrimoniul MNAC. Directorul muzeului: Atmosfera în jurul acestei operațiuni de recuperare e una favorabilă
mnac bucuresti, gabriela pană

Sute de lucrări de artă încă lipsesc din patrimoniul MNAC. Directorul muzeului: Atmosfera în jurul acestei operațiuni de recuperare e una favorabilă

Călin Dan, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană, a declarat pentru curatorial.ro că instituția pe care o conduce încă mai are de recuperat sute de lucrări ce au fost înstrăinate din patrimoniu, însă a precizat că „atmosfera în jurul acestei operațiuni de recuperare este una favorabilă”.

Într-un interviu pe care curatorial.ro îl va publica în cursul zilei de 6 aprilie, Călin Dan a fost întrebat, între altele, care sunt provocările pe care le întâmpină în gestionarea muzeului.

El a subliniat două axe principale ale managementului său: necesitatea de a avea o evidență riguroasă a patrimoniului – ce există, ce lipsește – și conservarea.

„Nimeni nu vede chestiile astea, nimeni nu știe de ele, dar noi le tratăm cu mare seriozitate. Ca dovadă că reconfigurăm interiorul muzeului, tocmai ca să putem trata la nivelul cel mai serios, conform legislației, dar și al standardelor internaționale, condițiile în care este păstrat patrimoniul muzeului, și, în afară de asta, suntem angajați într-o operațiune titanică de recuperare a unui fond foarte mare de lucrări care de-a lungul timpului au plecat din muzeu căre alte instituții, cu titlu de «împrumut» sau «custodie», și pe care vrem să le readucem acasă. Specificul instituției noastre nu e cel de a împrumuta lucrări pentru decorarea de interioare. Multe dintre ele sunt lucrări importante pentru politica noastră curatorială și publicul nostru merită să le vadă”.

Dan a precizat că este vorba despre situații nerezolvate de zeci de ani.

Muzeul Național de Artă Contemporană a fost creat prin preluarea patrimoniului altor instituții care existau încă din anii 1960.

„Noi am moștenit practic o parte dintre problemele pe care acele instituții le aveau de decenii bune. Acum încercăm să facem ordine și suntem pe o cale bună. În sfârșit am reușit să mobilizăm atenția unor parteneri importanți care dețineau astfel de lucrări și, încet, încet, lucrurile vor intra într-o anumită normalitate”.

Directorul a continuat: „Când am venit eu la muzeu (în 2014, n.r.), erau undeva la 1.500 de lucrări. Între timp, cred că mai mult de 50% dintre ele au fost recuperate și acum suntem într-o fază mai calmă, în sensul că lucrările ce urmează să vină se află într-un proces de restituire și, în general, atmosfera în jurul acestei operațiuni de recuperare e una favorabilă. La început exista ostilitate, oamenii nu înțelegeau, erau persoane care habar nu aveau de această situație. Dar acum cred că vom ajunge undeva și asta va însemna o degajare de forță de muncă și de energii intelectuale pentru alte lucruri”.

Foto: MNAC/ Credit foto: Gabriela Pană