Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Tablouri de El Greco, Goya și Velázquez, expuse pentru prima dată în Spania după un secol
velazquez

Tablouri de El Greco, Goya și Velázquez, expuse pentru prima dată în Spania după un secol

Tablouri de El Greco, Goya, Velázquez sau Murillo, din colecția Frick de la New York, vor fi expuse începând din 7 martie la Muzeul Prado din Madrid, reprezentând revenirea lor în Spania pentru prima dată într-un secol.

Este vorba despre nouă opera din colecția industriașului American Henry Clay Frick  (1849-1919) și împrumutate „pentru prima dată în o sută de ani”, a precizat directorul colecției, Ian Wardropper, într-o conferință de presă.

Acest împrumut are loc în momentul în care Muzeul The Frick Colection este închis pentru lucrări de renovare, a precizat el.

Au fost trimise opere și din alte muzee ale lumii precum un ansamblu excepțional al pictorului american James Abbott McNeill Whistler împrumutat de la Musée d’Orsay din Paris până în luna mai.

Singurul portret în mărime naturală de El Greco

Prado va expune până la 2 iulie trei tablouri de El Greco, patru de Francisco de Goya, unul de Diego Velázquez și un altul de Bartolomé Esteban Murillo.

Printre aceste tablouri se află portretul lui „Vincenzo Anastagi”, pe care El Greco l-a pictat către anul 1575, fiind singurul „portret în mărime naturală” cunoscut al artistului grec care și-a petrecut mare parte din viață în Spania.

Va fi expus și „La expulsión de los mercaderes del Templo”, pictat de El Greco în 1600 și cumpărat pentru 120.000 de dolari de Henry Clay Frick la începutul secolului XX în Spania, de unde a cumpărat aproape toate operele spaniole din colecția sa.

Prima lucrare spaniolă cumpărată de Frick, în 1904, este „Autorretrato” de Murillo, datând din 1655, care va fi de asemenea expus la Prado.

Printre operele de Goya expuse figurează „La fragua” (1815-20) și „Retrato de mujer”, realizat de pictor la aproape 80 de ani.

Lucrările Colecției Frick sunt expuse alături de alte tablouri aparținând Muzeului Prado. De exemplu, „Felipe IV en Fraga” de Velázquez va fi agățat alături de cel al lui Sebastiàn de Morra, celebru portret al unui bufon pictat de artistul din Sevilla, întrucât amândouă „au fost pictate pe aceeași pânză”, potrivit lui Javier Portus, curator la Muzeul Prado.

Foto credit: Detaliu „Felipe IV en Fraga” de Diego Velázquez, Museo del Prado