Tehnică de pictură a lui Michelangelo, dezvăluită în timpul restaurării Capelei Sixtine
Muzeele Vaticanului au finalizat în aprilie prima restaurare majoră din ultimii peste 30 de ani a legendarei „Judecata de Apoi”, de Michelangelo, din Capela Sixtină. Organizația a lansat recent o carte care prezintă cronologic lucrările efectuate, precum și noi descoperiri pe care experții le-au făcut pe parcursul procesului de restaurare a celebrei fresce.
Restaurarea a durat trei luni, timp în care Capela Sixtină a rămas deschisă, și a vizat îndepărtarea stratului de murdărie albă care acoperea fresca — rezultatul transpirației uscate lăsate în urmă de milioane de vizitatori de-a lungul anilor.
„Judecata de Apoi”, realizată de Michelangelo între anii 1536 și 1541, este o pictură murală epică cu dimensiunile de 14,6 x 13,4 metri. Ea redă cea de-a doua venire a lui Hristos, care domină centrul imaginii, cu brațul ridicat într-o poziție autoritară, pregătindu-se să judece întreaga omenire. În partea stângă, sus, se află locuitorii raiului, cărora li se alătură nou mântuiții, care vin din adâncuri. În dreapta, cei condamnați trebuie să coboare în iad.
În fiecare an sunt efectuate mici reparații la „Judecata de Apoi” folosindu-se un simplu ascensor mecanic, însă aceste lucrări au fost considerabil mai ample, complexe.
Michelangelo și-a inventat pensule neconvenționale
Claritatea obținută le-a oferit cercetătorilor o perspectivă, imposibilă până atunci, asupra compoziției dense.
Michelangelo și-a inventat pensule neconvenționale, care au conferit picturii „Judecata de Apoi” dinamismul caracteristic.
În cartea care însoțește expoziția, intitulată „Michelangelo 2026: Conservarea extraordinară a Judecății de Apoi”, istoricul de artă Fabrizio Biferali analizează un autoportret al lui Michelangelo care a reapărut în timpul acestei ultime restaurări, dincolo de celebrul detaliu în care el apare sub forma pielii jupuite pe care Sfântul Bartolomeu o ține chiar sub Hristos.
Michelangelo și-a ascuns fața și pe o pânză purtată de o figură care reprezintă moartea, în partea de jos a scenei frenetice. Biferali consideră că acest moment, vag cunoscut deja, reflectă sentimentul de renaștere al lui Michelangelo în momentul în care a finalizat această operă de artă de proporții uriașe și și-a revenit după căderea suferită în timpul realizării ei.
În unele locuri, Michelangelo a juxtapus grupuri de linii perpendicular, pentru a crea un efect de hașurare încrucișată. Restauratorul-șef Paolo Violini a explicat pentru The Times că acest lucru înseamnă că „Michelangelo folosea pensule speciale cu mai multe capete, fiecare având o pensulă mică la capăt, ceea ce îi permitea să realizeze tușe paralele cu o singură pensulă mare”.
O examinare a vopselei operei a indicat că artistul a confecționat mai multe pensule diferite, asemănătoare unor greble, pentru a crea acest efect, inclusiv una cu trei capete și alta cu mai mult de 10 pensule care se întindeau pe aproape 15 cm. Aceste pensule unice l-au ajutat pe Michelangelo să finalizeze mai repede „Judecata de Apoi”.
