INTERVIU – Jan-Luka Schmitz: între mișcare și imobilitate, pictura ca joc al dezechilibrului

Artistul german Jan-Luka Schmitz pictează portrete și face reprezentări figurative cu accent pe viața personajelor, explorează relația dintre corp, percepție și stările interioare ale ființei umane. Practica lui îmbină o abordare ludică a picturii cu umorul și cu explorarea vulnerabilității, dând rol activ privitorului.

Jan-Luka Schmitz (n.1992, Düsseldorf) a studiat, între 2012 și 2019, artele plastice la Kunstakademie Düsseldorf, unde a făcut parte din clasa prof. Andreas Schulze, iar în 2019 a primit diploma de absolvire (Akademiebrief) împreună cu titlul de Meisterschüler (MFA). Din 2025, el ocupă un post de profesor de pictură la aceeași academie, până în 2027.

Lucrările i-au fost expuse în spații instituționale și galerii din Germania, Italia și Franța. Printre expozițiile recente se numără „Human First” la Whitewall Projects (Paris, 2025), „Supernature” la Palazzo Capris/ Artuner (Torino, 2024) și „Coallision” la JVDW Gallery (Düsseldorf, 2025). Istoricul său expozițional include Kunsthalle Recklinghausen, Städtische Galerie Lüdenscheid, Kunstverein für die Rheinlande und Westfalen, Akademie Galerie Düsseldorf, K21 Kunstsammlung NRW și Kunstmuseum Solingen, printre altele. În prezent, este reprezentat de Artuner.

„Ceea ce este deosebit la portretele și reprezentările mele figurative este natura proiectivă a modelelor, aspectul lor de păpușă: accentul nu se pune pe viața lor interioară, ci mai degrabă pe viziunea exterioară asupra situației lor — analogă cu perspectiva privitorului asupra operei de artă”, spune Schmitz. „Prin utilizarea formei și a culorii, construiesc un sistem de stabilitate. O abordare jucăușă a mediului artistic oferă întotdeauna o cale de ieșire din suferință sau scoate în evidență un aspect umoristic. Motivele centrale sunt mișcarea și paralizia – provocări fizice – reprezentative pentru stările interioare ale ființei în interacțiunea dintre determinare și destabilizare, analog cu procesul pictural”.

Într-un interviu acordat Curatorial, artistul vorbește despre practica sa, despre lucrările pe care le prezintă la galeria IOMO din București în expoziția colectivă „Celălalt/ The Other”, curatoriată de Thom Oosterhof, vernisată în seara de 29 octombrie și deschisă până în 18 decembrie, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 19:00.

Îți descrii personajele ca având o calitate asemănătoare păpușilor. Ce te atrage la această reprezentare și cum influențează ea relația dintre privitor și personaj?

Jan-Luka Schmitz: O păpușă sau o marionetă trebuie să fie animată. Mi se pare logic să prezint personajele în acest fel, deoarece astfel îmi subliniez intenția ca privitorul să redea scena în mintea sa, să miște personajele în imaginația sa.

În lucrările tale, stările psihologice sunt sugerate mai degrabă prin experiențe fizice și situații-limită decât prin expresii faciale sau gesturi explicite. Cum ajungi să transformi o experiență fizică într-o tensiune emoțională?

Jan-Luka Schmitz: Majoritatea picturilor mele conțin un element de perturbare pe care privitorul simte nevoia să-l „corecteze” în mintea sa. Din experiența mea, acest lucru funcționează cel mai bine în aceste situații provocatoare. În plus, culoarea este perfectă pentru a crea nuanțe și tensiune, precum și pentru a scoate în evidență ceva neașteptat chiar și într-o activitate care, la prima vedere, pare banală.

Mișcarea și paralizia, determinarea și destabilizarea sunt teme recurente în practica ta. Cum se reflectă aceste opoziții în procesul de creație și în compoziția finală?

Jan-Luka Schmitz: În modul meu de lucru, schița preliminară precisă și aplicarea vopselei sunt două elemente complementare. Linia are o claritate bine definită, în timp ce vopseaua este fluidă și are o viață proprie. Indiferent cât de precisă ar fi schița, aplicarea culorilor în locurile potrivite aduce mult haos. Așadar, ambele elemente sunt prezente în permanență.

Menționezi că forma și culoarea construiesc un sistem de stabilitate, în timp ce jocul cu mediul pictural poate introduce umorul sau o posibilă ieșire dintr-o situație apăsătoare. Cum găsești echilibrul dintre disconfort și ludic?

Jan-Luka Schmitz: Realitatea este plină de cruzime, nedreptate și prostie. În parte, încerc să explorez modul în care privim această realitate pentru a extrage imagini din ea. Dar nu mi se pare complet să mă concentrez doar pe aspectele negative, așa că straturile de optimism și de calm sunt la fel de importante.

În ce măsură personajele și situațiile din picturile tale pornesc de la observații din realitate și în ce moment intervin distorsiunea, absurdul și imaginația?

Jan-Luka Schmitz: Fiecare pictură își are originea în ceva ce am văzut undeva în „viața reală”. Însă mijloacele de expresie picturale te îndeamnă să exagerezi sau să experimentezi cu subiectul. Nu consider aceste imagini ca fiind reflecții ale ceea ce există în realitate. Le văd ca imagini ale modului în care am putea privi ceea ce există.

Unele dintre lucrările tale sunt bazate pe fotografii. Realizezi conștient fotografii cu scopul de a le transforma în picturi sau ulterior se dovedesc demne de asta?

Jan-Luka Schmitz: Ambele variante sunt posibile. Galeria mea foto îmi servește ca rezervă pentru momentele în care trebuie să umplu un gol. Foarte des adopt eu însumi o poză și fac o fotografie pentru a construi imaginea. Așadar, fotografiile mă ajută foarte mult, dar nu preiau niciodată ceva exact așa cum este.

Care este punctul comun al lucrărilor prezentate la București și ce le diferențiază ca atmosferă?

Jan-Luka Schmitz: În ultimul an, am studiat tema luminii mai mult decât înainte. Una dintre imagini este destul de luminoasă, în timp ce cealaltă este întunecată, de un roșu intens. Mi se pare interesant modul în care imaginea unui obiect în lumina puternică a zilei poate părea la fel de misterioasă ca cea a unui obiect în lumină slabă. Într-un fel, ambele emană o senzație de calm care transmite, în același timp, un sentiment subtil de neliniște. În ambele imagini, figurile par să fie mișcate de o forță invizibilă.

Lucrări ale tale au fost prezentate în contexte expoziționale diferite, în Germania, Franța și Italia. Ai observat diferențe în modul în care publicul interpretează imaginile și tensiunile pe care le construiești?

Jan-Luka Schmitz: A vorbi în engleză înseamnă adesea că niciuna dintre persoanele implicate în conversație nu vorbește limba sa maternă. Acest lucru duce la sintetizarea esenței a ceea ce se spune sau la simplificarea acesteia. Când vorbesc în germană, conversația intră repede în detalii și capătă un ton analitic, în care uneori pierzi puțin din vedere imaginea de ansamblu.

În ce măsură contextul unui oraș sau al unui spațiu expozițional influențează felul în care îți privești propriile lucrări atunci când acestea sunt prezentate într-un loc nou?

Jan-Luka Schmitz: Este întotdeauna captivant să vezi lucrările expuse în condiții diferite, în funcție de dimensiunile pereților, de lumină și de operele de artă ale altor artiști aflate în vecinătate. Acesta este întotdeauna un test bun. Orașul influențează foarte mult viața interioară a oamenilor și, prin urmare, perspectiva asupra artei, dar într-un mod mai indirect, cred.

Ce senzație îți dorești să stârnești la IOMO și care crezi că va fi impresia publicului?

Jan-Luka Schmitz: Din câte am observat, expoziția are o notă destul de serioasă. Îmi place contextul în care sunt expuse aceste lucrări și mă inspir din acest angajament. Cred că publicul va fi impresionat atât de măiestria colegilor mei, cât și de sensibilitatea lucrărilor selectate.