„The Breakup”, performance afectiv la Mobius
„The Breakup”, un performance afectiv construit pe o înțelegere modernă a rupturilor romantice, va avea premiera națională între 9 și 15 noiembrie, la Galeria Mobius din București. Noua producție, realizată de un grup de artiști europeni condus de regizoarea Ioana Păun, a fost prezentată în luna septembrie în teatre și galerii din Cehia și Slovacia.
Proiectul explorează dinamicile relațiilor la distanță și impactul tehnoromantismului asupra iubirii. Spectacolul expune felul în care tehnologia schimbă intimitatea, experiențele autentice și corporale. Performance-ul interactiv, în limba engleză, va fi prezentat pentru un număr restrâns de spectatori, în zilele de 9, 13 și 15 noiembrie, de la ora 20:00. Cei interesați de vizionări se pot înscrie online.
Fără metafore complicate, „The Breakup” surprinde crizele unei despărțiri, prin reacții afective care scapă de sub control. De la mesaje pierdute în WhatsApp, până la dezactivarea unei relații într-o lume permanent conectată, performance-ul aduce în fața publicului sentimente în stare brută. Ioana Păun propune o explorare a despărțirii nu doar ca o ruptură între oameni, ci și în interiorul nostru.
„The Breakup” este o experiență discretă și intensă, creată pentru a genera reflecție asupra modului în care ne-am trăit relațiile de cuplu. Spectacolul îi invită pe participanți să reflecteze asupra propriilor rupturi și să se reconecteze cu emoțiile lor, într-un mod visceral și personal.
„Despărțirea e ca un obuz, împrăștiind în jur mii de schije. Să o conceptualizezi ar fi o greșeală, și-ar pierde din vigoare. Cred cu tărie în sublimarea experiențelor puternice. Despărțirea devine mai suportabilă când se transformă într-un artefact colectiv”, spune Ioana Păun, regizoare.
Spectacol realizat de o echipă de artiști din România, Cehia și Slovacia
Spectacolul, realizat de o echipă de artiști din România, Cehia și Slovacia, a avut în luna septembrie premiera europeană în cinci teatre și galerii din Cehia și Slovacia. Turneul a debutat în Slovacia, la 11 septembrie, la Záhrada Center for Independent Culture, Banská Bystrica – unul dintre centrele culturale consacrate în promovarea vocilor tinere din toate domeniile artistice, film, arte vizuale, muzică sau teatru.
A fost vizionat în spațiul cultural bod.K7 din Nitra (SK), Galéria Miloša Alexandra Bazovského din Trenčín (SK) – o galerie dedicată artei secolelor XX și XXI, la P*AKT – platformă dedicată artelor performative contemporane din Bratislava (SK) și la Káznice – un spațiu de artă contemporană amenajat într-o închisoare de secol XVII din centrul istoric al orașului Brno (CZ).
Despre Ioana Păun și echipa proiectului
Ioana Păun este o regizoare ce își centrează munca pe comportamentul uman în situații provocatoare. Recent, a colaborat cu instituții precum le phénix scène nationale, Théâtre les Tanneurs, CNDB, MuseumsQuartier și Teatrul Ashtar din Palestina. Între 2017 și 2020, a condus un program la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, sprijinind actorii români emergenți în tranziția lor către limbaje performative.
În 2021, filmul ei de debut, „Emilia Hosu are HIV”, a câștigat premiul criticilor la FEKK Ljubljana și marele premiu în competiția locală de scurtmetraje la TIFF. În 2023, a dezvoltat, alături de programatorul Cătălin Boitor, un sistem pentru reeditarea viselor nocturne. În 2024 este la Bratislava, unde a creat lucrări axate pe îndrăgostire și alte explorări emoționale. Recent, a filmat un scurtmetraj despre unul dintre cele mai luxoase și viciate saloane de coafură din Bucureștiul anilor ’80.
Matěj Sýkora este scenograf de teatru și film, performer, dezvoltând o creație imaginativă și ludic postmodernă. Face parte din colectivul de autori D’epog și Lucia Repašská, colaborând regulat cu Jan Kačena, precum și cu Peter Gonda sau Vojtěch Bárta.
Bogdan Răileanu este scriitor cunoscut pentru comentariile sale sociale și explorarea vieții urbane moderne. A câștigat recunoaștere prin distincții precum Premiul pentru tineri prozatori, iar cartea sa „Dinții ascuțiți ai binelui” s-a aflat pe lista scurtă pentru Festival du premier roman de la Chambéry.
Andreea Oprițescu este producător de film și istoric de artă, concentrându-și interesul în dezvoltarea de proiecte în sudul Italiei, pentru Assedio Film. Producțiile lor au fost prezentate în mai mult de 50 de țări și 200 de festivaluri cinematografice.