Un autoportret al lui Vermeer ar fi fost ascuns într-o altă operă a sa din New York

Picturile lui Johannes Vermeer (1632-1675) ascund încă multe secrete. Datorită noilor analize cu raze X, echipa științifică a Muzeului Metropolitan din New York a descoperit ceea ce pare a fi un autoportret al pictorului, pe care acesta l-a ascuns în fundalul tabloului „A Made Asleep” (1656-1657).

Până în prezent, nu se cunoștea niciun autoportret al artistului. După ce a luat cunoștință de aceste informații publicate pe 24 iulie, în Statele Unite, de editura Thames & Hudson într-o lucrare colectivă intitulată „Closer to Vermeer” – care reunește rezultatele noilor cercetări asupra acestui pictor al Secolului de Aur olandez, ale cărui scene de gen enigmatice și viața personală ascund încă zone neclare -, The Art Newspaper a remarcat un nou indiciu care întărește această teorie.

Reflecția pictorului într-o oglindă

Pe peretele din camera goală, în spatele unei uși întredeschise, analizele au dezvăluit o oglindă încadrată în care se reflectă un bărbat cu brațul ridicat, care pare să picteze cu mâna stângă (un detaliu datorat inversării provocate de reflexie). Prin urmare, ar fi logic să fie vorba de un autoportret al artistului, similar cu cel al lui Diego Velázquez din fundalul tabloului „Las Meninas” (1656), pictat chiar în același an. Însă imaginea este prea întunecată pentru a distinge detaliile și trăsăturile feței sale.

The Art Newspaper a atras atenția cercetătorilor asupra faptului că această imagine subiacentă seamănă cu un detaliu dintr-un tablou realizat de Nicolas Maes cu aproximativ un an înainte: „The Naughty Drummer” (1655), păstrat la Muzeul Thyssen-Bornemisza din Madrid. În spatele unei mame care își ceartă fiul care cântă zgomotos la tambur, apare, într-adevăr, agățată pe perete, o oglindă încadrată care reflectă imaginea artistului la șevaletul său. Met confirmă că Vermeer, despre care se știe că era un cunoscător al operei lui Maes, ar fi putut foarte bine să vadă acest tablou și să se inspire din el. Poza tinerei femei adormite amintește, de altfel, de cea a unui personaj feminin dintr-o altă operă a lui Maes pictată în același an, „Servitoarea leneșă” (1655).

Dar artistul s-a răzgândit în cele din urmă și a decis să ascundă acest autoportret. Poate pentru a redirecționa atenția către tânăra din prim-plan, el a înlocuit oglinda cu una mai mică, întunecată și fără reflexie, precum și cu o fereastră adiacentă și o masă. În schimb, a lăsat un tablou agățat în stânga, în spatele ei, reprezentându-l pe Cupidon cu o mască tragică la picioarele sale – o alegorie a iubirii înșelate, care sugerează că femeia nu este adormită, ci mai degrabă abătută, în urma unei deziluzii amoroase. Puse în fața ei, paharul, ulciorul cu vin și fața de masă dezordonată sugerează chiar că ea își îneacă durerea în alcool.

Alegeri care demonstrează o căutare a simplității

Câțiva ani mai târziu, Vermeer s-a jucat din nou cu o oglindă într-o altă compoziție a sa, „Lecția de muzică” (1662-1665). De data aceasta, obiectul nu reflectă pictorul, ci chipul unuia dintre personajele din scenă. Acest truc, folosit deja de Jan van Eyck în fundalul picturii „Nunta Arnolfini” (1434) pentru a dezvălui „ceea ce se află în spatele decorului” și de Johannes Gumpp în autoportretul său din 1646, le permitea pictorilor flamanzi să-și demonstreze talentul în materie de reflexii, mise en abyme, detalii și perspectivă.

Vermeer este, de asemenea, cunoscut pentru faptul că a șters de mai multe ori elemente din fundalul compozițiilor sale pentru a le face mai pure. O scanare cu raze X a arătat că el atârnase anterior, în spatele picturii sale „Girl Reading a Letter at an Open Window” (1657), un tablou mare reprezentându-l pe Cupidon. De asemenea, în fundalul tabloului „The Milkmaid” (1658) se aflau două obiecte care au fost în cele din urmă îndepărtate. Pe acest perete nu mai rămâne decât un singur cui și umbra lui, ca o mărturie a căutării minimalismului de către artist.