Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Centru experimental de artă deschis în Betleem vrea să atragă creatori din întreaga lume
wonder cabinet, foto mikaela burstow

Centru experimental de artă deschis în Betleem vrea să atragă creatori din întreaga lume

Un centru experimental de artă fondat de arhitecții palestinieni Elias și Yousef Anastas a fost inaugurat în Betleem și își propune să încurajeze scena artistică locală și să atragă creatori din întreaga lume în Cisiordania, în ciuda problemelor de ordin politic de aici.

Creația fraților Anastas, intitulată Wonder Cabinet, e găzduită de o structură brutalistă proeminentă, cu vedere spre o zonă rezidențială din Valea Karkafeh.

„Este un fel de cabinet de curiozități”, a declarat Elias Anastas pentru Artnet News, adăugând că vor invita creatorii „să vină și să facă artă din Palestina”. Din punct de vedere arhitectural, clădirea este o structură de beton grosier cu detalii metalice realizate de Local Industries, studioul de design al arhitecților. Pe fațadă numele este scris cu litere din oțel inoxidabil.

Spațiul este deschis practicilor multidisciplinare, experimentale și interculturale și se vrea o platformă deschisă către comunitate.

Arhitecții speră ca Wonder Cabinet să devină un centru cheie pentru artă contemporană, design, artizanat, cercetare, educație și chiar artă culinară. Spațiul include un restaurant administrat de bucătari în rezidență, un cinematograf, iar frații au mutat Local Industries în clădire, care include un spațiu de expoziție și un mic magazin ce oferă o varietate de artă, design și chiar bijuterii ale diferiților artiști. Aici se află și primul sediu fizic al Radio Alhara, popular post online din Betleem, lansat în martie 2020, dar și un „centru de învățare de noapte” deschis comunității, care se concentrează în fiecare lună pe o anumită formă de producție, de la tehnica de tâmplărie a lemnului la sudarea oțelului.

În septembrie, Wonder Cabinet va găzdui un bucătar rezident din Japonia, precum și un sound artist din Franța. Mai târziu, în toamnă, va fi marcată a zecea aniversare Local Industries, iar în 2024 este planificată o expoziție de pictură a artistului libanez Hatem Iman.

Credit foto: Mikaela Burstow/ wondercabinet.space