Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Un grajd în miniatură peste care a intervenit artistul Banksy – vândut în licitaţie pentru 1 milion de lire
banksy grajd

Un grajd în miniatură peste care a intervenit artistul Banksy – vândut în licitaţie pentru 1 milion de lire

Respectiva licitaţie, care a avut loc în Newcastle, a stârnit interes în lumea întreagă iar piesa a fost adjudecată în mai puţin de două minute, câştigătorul fiind prezent prin telefon, arată BBC.

Opera a fost vândută de proprietarii unui orăşel în miniatură din Marea Britanie. Preţul efectiv de adjudecare a fost de 800.000 de lire, dar împreună cu onorariul artistului şi comisionul, suma a ajuns la peste un milion.

Unul din proprietarii orăşelului a spus că speră că această tranzacţie va salva afacerea sa.

“Opera lui Banksy a venit ca o salvare pentru noi, deoarece am stat mai mult închişi pentru public în perioada pandemiei”, a spus Frances Newsome.

Respectiva intervenţie a lui Banksy a fost realizată la Merrivale Model Village din Great Yarmouth, Norfolk, în timpul seriei de evenimente “Great British Spraycation” realizată de misteriosul artist vara trecută.

Pe grajdul în miniatură este scris mesajul “Go big or go home!”, iar obiectul a fost împrumutat de către proprietarul orăşelului în miniatură către muzeul din Peterborough, pentru o expoziţie dedicată artei urbane.

Citiţi şi: https://curatorial.ro/arta/un-grajd-in-miniatura-pe-care-banksy-a-scris-un-mesaj-a-adus-un-numar-record-de-vizitatori-la-muzeul-din-peterborough/

Credit foto: Banksy via BBC