Un nou muzeu privat de artă modernă și contemporană, în Norvegia
PoMo, muzeu privat de artă modernă și contemporană, va fi inaugurat anul viitor în Trondheim, cel de-al treilea oraș ca mărime din Norvegia.
Muzeul va funcționa într-o clădire Art Noveau care a găzduit cândva oficiul poștal din oraș, ocupând o suprafață de 4.000 de metri pătrați, dispus pe mai multe niveluri.
Colecția permanentă include lucrări de Louise Bourgeois, Katharina Fritsch, Simone Leigh și Philippe Parreno. Într-un comunicat este precizat că prin aceasta își propune să creeze o „nouă normalitate” pentru instituțiile norvegiene, dedicând cel puțin 60 % din bugetul de achiziții lucrărilor realizate de femei pentru a elimina inegalitatea de gen în colecțiile muzeelor în general.
Holdingul norvegian REITAN deține PoMo și va dona muzeului mai multe lucrări din colecția sa.
Prima expoziție, din 15 februarie 2025
Prima expoziție este „Postcards from the Future”, care va debuta în 15 februarie 2025 și va fi menținută patru luni. Ea va explora legăturile cu fostul oficiu poștal din Trondheim, prezentând în același timp colecția de artă modernă și contemporană de talie mondială, alături de împrumuturi naționale și internaționale „spectaculoase”. Expoziția va fi și o prezentare a artiștilor reprezentativi care vor modela PoMo și programul său în următorii ani.
Muzeul a fost proiectat de arhitecta și designerul francez India Mahdavi și de arhitectul norvegian Erik Langdalen, iar directoarea acestuia, Marit Album Kvernmo, spune că primordială este experiența vizitatorului.
Trei etaje din clădirea renovată sunt dedicate galeriilor, la un altul se află o bibliotecă, la subsol au loc evenimente, iar la ultimul etaj, recepția și birourile. PoMo va găzdui două expoziții temporare majore în fiecare an, dar și programe și evenimente educaționale, în paralel având parteneriate cu programe de cercetare și universități.