Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Vânzările casei de licitații Phillips au scăzut în 2023 cu 15% față de anul anterior
phillips

Vânzările casei de licitații Phillips au scăzut în 2023 cu 15% față de anul anterior

Vânzările casei de licitații Phillips au scăzut în 2023 cu 15% față de anul anterior, instituția realizând 840,7 milioane de dolari, față de totalul de puțin peste 1 miliard de dolari din 2022.

Compania cu proprietari din Rusia este cea mai mică dintre primele trei cele mai importante case, cu sedii la New York, Londra și Hong Kong. În 2023, aceasta și-a cheltuit resursele pentru a-și reconfigura sediile cheie, anunțând că a adăugat specialiști în Asia în decembrie.
În iulie, Phillips și-a consolidat operațiunile din Los Angeles, după ce a eliminat două posturi regionale de pe Coasta de Vest.

Anul trecut, primele cinci lucrări vândute de Phillips, realizate de artiști precum Gerhard Richter și Fernand Léger, au adus un câștig cumulat de 87,6 milioane de dolari. Aceasta este o scădere de 50% față de cele 173 de milioane de dolari generate de primele cinci lucrări ale casei în 2022, când doar două piese de Jean-Michel Basquiat și Yves Klein au adus 126 de milioane de dolari.

Nu au fost oferite alte detalii, iar casa de licitații nu a furnizat cifre pentru vânzările sale private.

Unul dintre principalii concurenți ai lui Phillips, Christie’s, a înregistrat de asemenea vânzări totale mai scăzute în 2023 față de 2022. Christie’s a raportat pentru anul trecut o scădere de 25% a cifrei de vânzări, cu 6,2 miliarde de dolari în ambele categorii, artă și lux. Sotheby’s, pe de altă parte, a anunțat vânzări de aproximativ 8 miliarde de dolari, sumă similară celei înregistrate în 2022.