Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Victoria & Albert Museum a returnat Turciei sculptura în marmură a unui cap, furată în urmă cu un secol
V&A

Victoria & Albert Museum a returnat Turciei sculptura în marmură a unui cap, furată în urmă cu un secol

Victoria & Albert Museum a returnat Turciei sculptura în marmură a unui cap, furată în urmă cu peste un secol, de pe un sarcofag, informează Art News.

Se pare că sculptura, care ar fi veche de peste 1700 de ani, este capul zeităţii Eros, iar iniţiativa este rezultatul unor discuţii care au durat decenii.

Parteneriat cultural

Această returnare este un împrumut pentru şase ani şi este văzută de cei de la V&A ca un parteneriat cultural. Guvernul turc şi muzeul britanic vor avea, astfel, custodie comună a lucrării.

Fragmentul din statuia lui Eros a fost luat în 1882 de Charles Wilson, oficial militar britanic, în timpul unei misiuni în Anatolia. El a împrumutat opera către V&A, care atunci era cunoscut drept South Kensington Museum. La moartea sa, în 1933, lucrarea a fost dăruită muzeului.

Iniţial, cei de la V&A se gândeau să returneze sculptura în schimbul unei antichităţi bizantine, dar directorul de atunci s-a temut că un asemenea gest va stabili un precedent.

Sculptura a continuat să stea în depozitul muzeului britanic până spre finalul secolului XX. În 2005, au reînceput discuţiile legate de returnare, iar negocierile în acest sens au fost reluate peste cinci ani.

Capul a fost ataşat de sarcofagul de pe care a fost luat, iar în prezent este expus la Muzeul de Arheologie din Istanbul.

Credit foto: V&A via Art News