Zilele Europene ale Patrimoniului – Douăzeci de artiști, în „Re:Imagine Brașov”
Expoziția „Re:Imagine Brașov”, organizată cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, reunește lucrări realizate de douăzeci de artiști și va fi vernisată pe 15 septembrie, începând cu ora 18:00, la Muzeul de Artă Brașov.
Lucrările inspirate din patrimoniul construit al orașului sunt semnate de Anda Ansheen, Bianca Anton, Sebastian Beianu, Bianca Bideac, Silviu Blidaru, Raluca Cozma, Corina Drăgan, Anita Frâncu, Ana-Maria Gălețeanu, Beatrice Gherghel, Alexandra Gold, Homeboy, Xenia Pamfil, Teodora Pica, George Roșu, Magdalena Stăvilă, Agata Secelean, Carmen Țanu, Andreea Lozioara Zamfir, Alice-Helen Zigman.
Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă Brașov a organizat patru evenimente în cadrul proiectului „Re:Imagine Brașov”. În cursul acestora, artiști brașoveni contemporani au fost invitați să transforme muzeul în atelier de creație. Pornind de la elementele de patrimoniu pe care artiștii le consideră relevante pentru identitatea orașului, inspirați din bogata istorie a Brașovului sau din experiența actuală, ei au creat noi opere de artă în prezența publicului.
Proiectul „Re:Imagine Brașov” și-a propus să faciliteze interacțiunea dintre artiștii contemporani și patrimoniul orașului Brașov, urmărind aducerea în contemporaneitate a patrimoniului arhitectural care definește Brașovul prin lucrările artiștilor care trăiesc și creează în acest oraș. Procesul de creație al artiștilor a devenit un act public, lucrările fiind realizate în sălile muzeului. Vizitatorii au avut ocazia să descopere procesul de creație al artiștilor, să interacținoeze cu aceștia și să descopere mai multe despre istoria clădirilor emblematice recreate. În urma evenimentelor au fost produse scurte materiale video disponibile pe canalul de YouTube al Muzeului de Artă Brașov.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2023.