Cinci planete, aliniate cu Luna într-o „paradă” vizibilă parțial cu ochiul liber
Mercur, Jupiter, Venus, Uranus, Marte și Luna s-au aliniat într-un arc de cerc luni seară, unele dintre ele fiind vizibile cu ochiul liber în vestul Europei.
Acest lucru este adesea numit „o paradă planetară” și a fost vizibil după apusul soarelui. O vedere bună a orizontului și un cer senin au oferit cele mai bune șanse de a observa această aliniere dinspre vest.
Vara trecută, Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn s-au reunit într-o conjuncție planetară rară.
Cea mai bună șansă de a vedea planetele luni a fost de a sta departe de luminile strălucitoare ale orașelor, undeva cu o priveliște clară și neobstrucționată. „Parada” a avut loc seara devreme, pentru că Mercur și Jupiter au dispărut rapid peste orizont.
Prof. Catherine Heymans, astronomul regal pentru Scoția, a urmărit spectacolul de pe plaja Portobello din Edinburgh. „Observarea planetelor într-o noapte limpede precum cristalul, împreună cu atât de mulți alți entuziaști ai paradei planetare, a fost o încântare absolută”, a declarat ea pentru BBC.
Astronomul Jake Foster, de la Royal Observatory Greenwich, a declarat că astfel de alinieri sunt speciale pentru perspectiva noastră de pe Pământ. „Planetele nu sunt aliniate în acest moment, toate sunt împrăștiate în sistemul solar, dar doar din perspectiva noastră, din când în când se apropie suficient de mult unele de altele pe cer pentru ca noi să putem vedea destul de multe deodată”, a explicat el.
O și mai bună vizibilitate a existat în nordul Țării Galilor, mai exact în zona Anglesey, unde Ynys Enlli este primul loc din Europa care a primit certificarea International Dark Sky Sanctuary (sanctuar internațional al cerului întunecat, n.r.).
În România a fost vizibilă pe un cer senin, până la ora 01:00, Luna care se afla în preajma planetei Marte, iar pe 31 martie, Luna se va afla la cea mai mare depărtare de Pământ, la distanța de 404.954 km, potrivit astro-urseanu.ro.