Colaborare artă-ştiinţă: Rezidențe artistice în institute de cercetare
Organizatorii acestui proiect, numit “Fusion: AIR”, caută patru artişti români care să ofere noi dimensiuni practicii lor artistice, prin interacțiunea cu știința, arată cei de la Qolony.
Cei interesaţi pot completa formularul creat în acest sens, publicat pe site-ul organizatorilor, până pe 18 martie. Artiştii aleşi în program vor dezvolta lucrări care vor fi prezentate într-o expoziție organizată în luna septembrie 2022.
Ediția 2022 a proiectului “Fusion: Air” oferă cadrul în care se pot urmări atât procesele de formare a ideilor cât și punerea lor în obiect, în practică, sau pe scenă. Tema acestei ediții este “Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome” și urmărește exemplificarea proceselor creative ce stau la baza demersurilor artistice și științifice.
Rezidenţele vor fi organizate la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul De Ştiinţe Spaţiale, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Materialelor şi la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Textile și Pielărie.
Qolony este o organizaţie non-profit care se axează pe interferenţele şi schimburile dintre societate, ştiinţă, artă şi tehnologie.
Credit foto: Facebook/ Qolony