DOCUMENTAR – O industrie sustenabilă a modei ar putea deveni un trend

O formă de artă, o formă de exprimare personală şi o componentă esenţială a societăţii, moda – fie că este vorba de haute couture sau producţia de masă – se conectează, încet-încet la provocările mondiale şi va trebui, în viitor, să se alinieze, ca industrie, la standardele etice şi de mediu pe care provocările actuale le impun.

Reprezentanţi din industria modei s-au angajat, anul trecut, la summitul COP 26, să facă eforturi pentru a micşora impactul asupra mediului în timpul creării de produse textile, dar, în urma evenimentului ONU, situaţia ilustrată s-a dovedit a fi complexă: schimbările climatice nu au legătură doar cu emisiile de carbon, ci şi cu echitatea din interiorul afacerilor, scriu cei de la Vogue.

Industria în sine trebuie să fie abordată din mai multe unghiuri, iar lanţul de producţie trebuie monitorizat în întregul său.

Bineînţeles, cumpărătorii pot contribui la raft – să cumpere produse etichetate ca fiind create prin mijloace ecologice sau sustenabile, să cumpere cât mai puţin şi să refolosească cât mai mult, să aleagă variante alternative la produsele din piele sau blană .

Pe 18 martie, de Ziua Globală a Reciclării, The Guardian a publicat câteva ponturi despre cum consumatorii pot ajuta planeta, în timp ce iau decizii de achiziţie.

Spre exemplu, se pot îndrepta către firme de bijuterii din aur reciclat sau cu diamante create în laborator, alternativ la produsele care au în spate o industrie a mineriturlui nocivă mediului. Mai mult, există firme care produc pantofi prin reciclarea pânzei şi cauciucului şi încurajează clienţii să returneze în magazin perechile uzate.

Mari firme şi creatori de modă s-au angajat să contribuie la o industrie sustenabilă

Fie că este vorba la renunţarea la produsele din blană, crearea de tehnologii inovatoare care implică folosirea unei cantităţi dramatic mai mici de apă în producţie sau mesajul de „cumpăraţi mai puţin dar mai asumat”, marile firme din industria de modă au făcut un pas înainte în acest sens.

La jumătatea anului trecut, Versace, Michael Kors, Gucci şi Neiman Marcus Group au renunţat să mai folosească blană naturală în colecţiile lor. Înaintea lor, aceeaşi decizie a fost luată de cei de la Tommy Hilfiger, Stella McCartney şi Giorgio Armani.

Celebrii producători de denim, Levi’s s-au angajat să folosească tehnologii pentru a diminua consumul de apă în procesul de creaţie. Aceste noi tehnologii, arată compania, diminuează cu 96% consumul de apă necesar, în mod clasic, pentru producerea unei perechi de blugi. De altfel, faptul că aceste haine au fost realizate cu metode care protejează mediul este marcat pe etichete.

Alţi designeri-cult au dus alegerile lor de sustenabilitate mai departe de propriul atelier. Spre exemplu, Vivienne Westwood, cunoscută şi ca activistă de mediu şi pentru drepturile omului, transmite un îndemn către consumatori pe site-ul propriu.

„Folosim vocea brandului nostru pentru a trage un semnal de alarmă privind impactul supra-consumului şi îi încurajăm pe oameni să cumpere mai puţine haine, de mai bună calitate, produse potrivit standardelor conforme”, arată creatoarea, pe site-ul său oficial.

Eticheta de sustenabilitate în modă ar putea fi, de multe ori, doar marketing

Harvard Business Review (HBR) scria, la începutul anului, despre „mitul” sustenabilităţii în fashion. În industrie există o paletă vastă de produse – de la costume de baie şi rochii de mireasă, la pantofi sport creaţi din fibră de trestie de zahăr – prezentate ca fiind create cu o amprentă minimă de carbon.

De asemenea, este încurajat comportamentul consumatorilor de refolosire, împrumut, re-vânzare. Aparent, acestea ar fi soluţii, dar, arată HBR, deşi au fost aplicate timp de 25 de ani, metodele acestea nu au avut un mare impact asupra planetei. Mişcarea trebuie să meargă dincolo de alegerile punctuale ale cumpărătorilor.

Deşi nu există cifre exacte, estimările arată că aproximativ 10 % din emisiile de carbon din lume sunt produse de industrii legate de producţia de modă. Acestea includ exploatarea produselor naturale, pentru materia primă, punctele de producţie, transportul obiectelor vestimentare şi comerţul acestora.

Astfel, marile companii producătoare  trebuie să fie monitorizate nu doar în raport cu ceea ce prezintă pe etichetele produselor lor, ci şi global, legat de întreaga lor activitate, care include implicarea în cauze ecologice sau bunăstarea angajaţilor. De altfel, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică testează un marker inovator pentru a cuantifica bunăstarea creată de o industrie, care analizează capitalurile social, natural, economic şi uman.

Experţii spun că alegerea de energii sustenabile ar putea lăsa pe dinafară ţări sărace, care nu pot face faţă schimbărilor rapide. Pe de altă parte, este abordată şi problema forţei de muncă ieftine, de atâtea ori evocată în discuţiile despre etica din acest domeniu.

Kim van der Weerd, fost manager de fabrică de textile şi gazdă a podcastului „Manufactured” a vorbit cu Vogue despre importanţa contractelor pe care marile branduri le încheie cu furnizorii, contracte care ar trebui să respecte atât standardele de mediu cât şi pe cele sociale.

De altfel, există şi nevoia de un nou tip de legislaţie, care să constrângă companiile din industria modei să prezinte întregul lanţ de producţie. HBR scrie că un asemenea proiect este în curs de dezvoltare la New York, pentru companiile cu venituri de peste 100 de milioane de dolari. Astfel, pe linia de producţie ar trebui să fie emisii care să ducă la o creştere mai mică sau egală cu 1,5 grade Celsius. În caz contrar, compania ar fi amendată cu 2% din venituri.