Jurnal montan – Culmea Pricopanului. Februarie în Munții Măcin

Seria „Jurnal montan” propune pentru februarie o drumeție mai puțin obișnuită pentru lunile de iarnă.

Pentru că în ultimele zile a nins foarte mult în zona de munte, iar sfatul salvamontului a fost să evităm zonele cu risc ridicat de avalanșă, echipa „Oameni pe munte” și curatorial.ro au ales o tură în Podișul Dobrogei, pe Culmea Pricopanului din Munții Măcin.

Munţii Măcin – o drumeţie de primăvară pe timp de iarnă

Luna mai este luna preferată de montaniarzi pentru drumeții în Munţii Măcin, pentru că atunci înfloreşte bujorul românesc şi vă puteţi întrece în a număra cât mai multe broaşte ţestoase dobrogene, iar dumbrăvencele cu penajul lor albastru şi prigoriile îmbrăcate în roşu, galben, verde şi turcoaz vor colora cerul de primăvară.

Pentru noi a fost o alegere datorată vremii neprietenoase din alte zone montane. A nins şi aici destul de mult, dar se anunţa o zi cu cer senin şi vânt domol, şi chiar dacă au fost temperaturi sub zero grade, realfeel-ul a fost unul pozitiv în majoritatea timpului.

Când ne-am gândit la Măcin, deşi ştiam cât poate fi de frumos primăvara, nu ne-am aşteptat la o surpriză atât de plăcută. Acest munte mic, cu atitudine serioasă şi vârfuri ascuţite, ne-a încântat la fiecare pas, oferindu-ne privelişti largi către Depresiunea Măcin, Dunăre și Depresiunea Luncavița, chiar şi către orașele Galaţi, Brăila și Reni. Departe, ivindu-se din ceaţă, am întrezărit şi noul pod, aflat în construcţie.

Izvorul Fântâna de Leac – un loc cu o poveste tristă

Din comuna Greci, judeţul Tulcea, am făcut dreapta spre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. De aici a început traseul nostru marcat cu bandă albastră, de la altitudinea de 40 m. Întâi am parcurs poiana de lângă mănăstire şi pădurea de salcâmi, unde se află şi o zonă de campare, apoi am oprit la Izvorul Fântâna de Leac.

Se spune că izvorul a apărut după ce o fată tânără a fost omorâtă şi apoi îngropată în dreptul unei stânci. A doua zi, din stâncă a început să curgă un izvor cu apă limpede și tămăduitoare. În prima vineri de după Paşte, când se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, măcinenii participă la o slujbă ţinută la Izvorul de Leac.

Culmea Pricopanului şi primul vârf de pe traseu – Vârful Caramalău

După ce am trecut de Fântâna de Leac, am început urcuşul spre Culmea Pricopanului.

Niciun munte nu trebuie subestimat. Chiar dacă vârfurile trec cu puţin de 300 de metri altitudine, iarna se simte la fel ca pe oricare altul mai înalt.

Colţarii au fost o alegere inspirată. Deşi soarele a fost stăpânul zilei şi ne-a încălzit drumeţia şi sufletele, sus vântul nu a mai fost la fel de îngăduitor cu noi. De altfel, întregul peisaj de pe culme era îmbrăcat în gheaţă şi zăpadă, un adevărat palat de cleştar, amintind mai degrabă de un ţinut nordic, decât de calda Dobrogea.

Traseul marcat cu bandă albastră ne-a dus, încet și sigur, către primul vârf de pe traseu. Vârful Caramalău (277 m) este impunător prin modul în care sunt aşezate stâncile, dar şi prin crucea metalică de dimensiuni apreciabile, care poate fi vazută de jos de la mănăstire și chiar de pe şoseaua Măcin–Greci.

Sfinxul Dobrogean şi Mâna lui Dumnezeu

Traseul de pe Culmea Pricopanului reprezintă un suiș și un coborâș neîntrerupt, printr-un peisaj schimbător şi uimitor cu fiecare pas.

La poalele Vrajului în dreapta potecii, își conturează chipul acoperit de gheaţă Sfinxul Dobrogean, neobservat de unii drumeți, fiind vizibil doar dintr-un anumit unghi. La stânga lui, Mâna lui Dumnezeu cu un deget îndreptat ferm către cer, ne îndemna să medităm la adâncimea albastrului de deasupra noastră.

Minuni ale naturii, aceste formaţiuni megalitice s-au format sub acţiunea vântului și a timpului, acum sute de milioane de ani, fiind martorii tăcuţi ai unor vremuri demult apuse. Spre deosebire de Sfinxul din Bucegi, cel de aici este mai asemănător cu cel egiptean, deoarece acesta are şi corp.

Vârful Sulukul Mic, Sulukul Mare şi Pietrele lui Teo

Am coborât de la Sfinx în Şaua Şerparu (240 m), unde se află un loc de popas cu bănci şi mese din lemn, potrivite pentru călătorul obosit. Am continuat apoi urcarea către Vârful Piatra Râioasă (346m), printr-o mică pădure de salcâmi, de aici am coborât în şaua dintre vârfuri, apoi am urcat iar la Vârful Sulukul Mic (316 m).

Am întârziat mai mult decât ne-am așteptat, aşa că am parcurs în pas alert şeile. Am ajuns, într-un final, şi la uriaşul masivului Pricopanului, Vârful Sulukul Mare care atinge altitudinea de 370 de metri.

După ce am trecut de vârf, am început coborârea spre Valea Şerparu, printr-o pădure de frasin, apoi printre stânci până la marcajul care ne ghida către monoliţii din granit erodat sau Pietrele lui Teo, ultimul punct de atracţie al treaseului nostru. Modul de eroziune al acestor blocuri este specific reliefului dezvoltat pe granite în „foi de ceapă”, adică în straturi subţiri, concentrice.

Cei mai bătrâni munți din România

Parcul Național Munții Măcinului are o suprafață de aproximativ 26.000 de hectare, fiind cea mai veche formațiune geologică din țara noastră, a căror eroziune a avut loc cu câteva sute de milioane de ani în urmă.

Formați în timpul Orogenezei Hercinice, de la finalul Paleozoicului, acești munți au aspect de „inselberg” sau „munte-insulă”. Oferă pasionaților de geologie trasee superbe de geoturism, aceștia putând admira formațiuni de acum 300-500 de milioane de ani: granite gnaisice, șisturi, grauwackele, conglomerate, cuarțite, filite, diorite, etc.

Un ținut cu adevărat deosebit și mai puțin cunoscut aflat la 3-4 ore distanță de București, care merită vizitat în orice sezon. Uimeşte atât prin faună, flora, care poate fi comparată cu cea a insulelor Creta şi Corsica, prin relief, dar şi prin tradiţii şi istorie. Adăposteşte jumătate din flora şi din speciile de păsări din România, toate acestea pe o suprafaţă ce ar acoperi doar jumătate din Bucureşti.

Detalii tehnice ale traseului

Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Fântâna de Leac – Vârful Caramalău 277 m – Vârful Vraju 335 m –  Vârful Piatra Râioasă 346 m – Vârful Sulukul Mic 316 m – Vârful Sulukul Mare 370 m – Mănăstirea Izvorul Tămăduirii

Distanţă: 9 km

Tip traseu: circuit

Diferenţă de nivel: aproximativ 530 m

Timp total estimat­­­­ iarna­­­­­: 5 h 45 min

Marcaj: bandă albastră

Grad de dificultate: uşor