Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  Jurnal montan – Poienile suspendate ale Mehedințiului și Vârful lui Stan
lapiezurile mehedintene curatorial.ro

Jurnal montan – Poienile suspendate ale Mehedințiului și Vârful lui Stan

Seria „Jurnal montan” continuă cu un traseu mai puţin solicitant în Munţii Mehedinţi, dar şi cu vizitarea câtorva atracţii turistice aflate pe drumul către Mehedinţi, drum ce traversează trei judeţe.

Luna aceasta, echipa „Oameni pe munte” şi curatorial.ro propun traseu către Vârful lui Stan, Mănăstirea Hurezi, culele de la Măldăreşti şi Podul lui Dumnezeu.

Ansamblul monastic Mănăstirea Hurezi

Pentru că destinaţia noastră finală, localitatea Ponoarele, este destul de departe de Bucureşti, am ales varianta drumului prin Râmnicu Vâlcea, aceasta oferindu-ne câteva puncte importante de vizitat.

Prima oprire, Mănăstirea Hurezi sau Horezu aflată în nordul judeţului Vâlcea, la poalele munţilor Căpăţânii. Ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, ridicat între anii 1693 şi 1697, întregul ansamblu monastic este reprezentativ pentru arhitectura românească şi stilul brâncovenesc clasic. Acesta a devenit parte din patrimoniul UNESCO în anul 1995.

ansamblul monastic manastirea hurezi curatorial.ro

Ansamblul monastic Mănăstirea Hurezi, credit foto: curatorial.ro

Culele de la Măldăreşti

Nu puteam să părăsim judeţul Vâlcea fără a vizita cula Greceanu şi cula Duca. Din cuvântul din limba turcă „kule” semnificând „turn” provine şi denumirea acestor case boiereşti fortificate. Ele fac parte din Complexul Muzeal Măldăreşti împreună cu casa memorială I.G. Duca. Exceptând casa memorială, celelalte două clădiri au fost ridicate de boerii din neamul Măldărescu. Rolul acestor cule era de apărare împotriva ameninţării paşalelor şi cetelor de haiduci de la vremea aceea.

cula duca curatorial.ro

Cula Duca, credit foto: curatorial.ro

cula greceanu curatorial.ro

Cula Greceanu, credit foto: curatorial.ro

Ziduri înalte și groase, mobilier de secol XIX, elemente de inspirație orientală îmbinate cu purul stil brâncovenesc, frumoasele sobe cu olane specifice zonei Olteniei şi minunata frescă în care sunt portretizaţi Măldăreştii, executată de Olga Greceanu în anul 1934 în stilul tabloului votiv al bisericii din apropiere, toate acestea poartă în timpuri de mult apuse.

fresca executata de olga greceanu curatorial.ro

Fresca executată de Olga Greceanu, credit foto: curatorial.ro

Podul natural de la Ponoarele sau Podul lui Dumnezeu

Apropiindu-ne de localitatea Ponoarele, am admirat Podul lui Dumnezeu, al doilea pod natural ca mărime din Europa şi singurul din lume deschis traficului rutier. Cu o lungime de 30 de metri şi o înălţime de 22 de metri această structură masivă se prezintă sub formă de calcare stratificate având o grosime cuprinsă între 1 şi 2 metri.

Acesta s-a format ca urmare a surpării tavanului peşterii Podului şi este traversat de DJ670 prin Baia de Aramă către Drobeta Turnu Severin.

Vârful lui Stan şi câmpul cu lapiezuri

Traseul nostru a început din Şaua Mazdronia sau Şaua Arșasca cum mai este cunoscută, aflată la 900 metri altitudine, un pic mai sus de satul Godeanu. Este o urcare destul de susţinută prin pădure pe triunghi albastru, apoi am ieșit în vastul „câmp” cu lapiezuri.

campul cu lapiezuri curatorial.ro

Câmpul cu lapiezuri, credit foto: curatorial.ro

forme carstice create de apa curatorial.ro

Forme carstice, credit foto: curatorial.ro

Aceste forme carstice unice în ţară, stranii prin dantelăria lor creată în calcar, oferă un spectacol venit parcă din altă lume. Deşi este un traseu potrivit pentru toate anotimpurile, cel mai bine e să îl parcurgeţi până cade prima zăpadă, pentru a nu rata aceste minunăţii. 

Vârful lui Stan, Poiana Beletina şi frumoasele crovuri

Chiar dacă Vârful lui Stan se află la doar 1.466 metri altitudine, nu este mai puţin spectaculos, fiind şi cel mai înalt vârf din munţii Mehedinţi.

perspectiva invaluita in nori curatorial.ro

Credit foto: curatorial.ro

perspectiva catre crovuri curatorial.ro

Credit foto: curatorial.ro

Odată ajunşi sus, pot fi admirate vârfurile Arjana, Iuţii, Vlaşcu Mic şi Mare, Godeanu şi impresionanta perspectivă către Piatra Cloşanilor. Ploaia ne-a fost tovarăş fidel la coborâre, învăluind totul în ceaţă.

Traseul ne-a purtat întâi printr-o pădure presărată cu stâncărie până în Poiana Mare şi de acolo către Poiana Beletina, impresionantă indiferent de sezon, mai ales prin varietatea de forme de relief de care dispune.

poiana beletina curatorial.ro

Poiana Beletina, credit foto: curatorial.ro

padurea impietrita curatorial.ro

Pădurea Împietrită, credit foto: curatorial.ro

Din cauza ploii care se înteţise am putut admira doar de la distanţă crovurile, aceste poieni suspendate ale Mehedinţiului, cu aspectul lor de largi amfiteatre: Crovul Mare, Crovul Porcului şi Crovul Medved. Un pic mai jos, prin ceaţă, am putut zări şi cătunul Ineleţ.

Final de tură prin perdeaua fină de ploaie

Ultima parte a traseului ne-a dezvăluit o nouă pădure împietrită, ciudată şi enigmatică. Copaci uriaşi fulgeraţi, vegetaţie arsă de jur împrejurul unor copaci perfect sănătoşi, cranii de animale şi tufe ce ne ajungeau până la umeri, totul cuprins într-o ceaţă protectoare.

coborare prin ceata densa curatorial.ro

Credit foto: curatorial.ro

final de tura curatorial.ro

Credit foto: curatorial.ro

Am revenit în Şaua Mazdronia, impresionaţi de frumuseţea acestor locuri. Este un traseu cu grad scăzut de dificultate pe care îl recomandăm.

Detalii tehnice ale traseului

Şaua Mazdronia – Culmea Mazdronia – Vârful lui Stan – Poiana Mare – Poiana Beletina – Şaua Mazdronia

Distanţă: 7,5 km

Diferenţă de nivel: aproximativ 700 m

Timp total estimat: 6 ore și jumătate