Mai mulţi miliardari organizează o „vânătoare de comori” în Groenlanda
Mai mulţi miliardari, precum Jeff Bezos, Michael Bloomberg şi Bill Gates, prevăd că topirea stratului de gheaţă de pe solul Groenlandei va scoate la suprafaţă minerale care pot fi folosite pentru vehiculele electrice, informează CNN.
Astfel, aceştia se pregătesc pentru o aşa-zisă vânătoare de comori, în care au investit sume enorme.
Stratul de gheaţă se topeşte cu o viteză fără precedent
Acesta este rezultatul încălzirii globale dar partea ironică e, spun cei de la CNN, că dispariţia stratului de gheaţă va da acces la mineralele preţioase din sol, minerale care pot fi folosite pentru a face trecerea la energia verde.
Potrivit specialiştilor, Peninsula Nuussuaq este locul unde se află îndeajuns de multe minerale pentru a încărca sute de milioane de maşini electrice.
Groenlanda este un etalon în ceea ce priveşte măsurarea impactului schimbărilor climatice, dar poate deveni un etalon şi pentru detectarea unor minerale care să rezolve criza energetică.