Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Natură   /  NASA lansează cel mai puternic telescop, numit “James Webb”, pe 24 decembrie
nasa telescope

NASA lansează cel mai puternic telescop, numit “James Webb”, pe 24 decembrie

A fost nevoie de un deceniu ca respectivul aparat să fie realizat, notează NPR.

Acesta cântăreşte 7 tone şi numele său este un omagiu adus fostului şef NASA. Lansarea va avea loc în Guyana Franceză, în ziua în care este sărbătorit ajunul Crăciunului.

Telescopul are trei niveluri, iar scutul său termic are dimensiunea unui teren de tenis

El este împachetat în interiorul unei rachete şi va trebui să se desfacă, în traseul său de peste 1,6 milioane de kilometri departe de Terra şi să reziste astfel la temperaturi de minus 187 de grade Celsius. Potrivit NPR, această aparatură de ultimă generaţie costă 10 miliarde de dolari.

Misiunea Webb, care este realizată în parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi cu Agenţia Spaţală Canadiană, va explora “fiecare fază a istoriei cosmice”, anunţă NASA.

Această explorare se întinde de la sistemul solar până la cele mai îndepărtate galaxii care pot fi observate, iar Telescopul Webb “va ajuta oamenii să înţeleagă originile universului şi locul nostru în univers”.

Cu o sensibilitate de 100 de ori mai mare decât telescopul spațial Hubble NASA/ESA și o oglindă care este aproape dublă față de cea a Observatorului Spațial Herschel al ESA, noul telescop poate detecta lumina infraroșie generată de galaxii, din momentul formării de acum mai bine de 13,5 miliarde de ani, în urma Big Bang-ului, arată www.esa.int.

Astfel, “pentru prima dată în istoria omenirii avem ocazia de a observa direct primele stele și galaxii care se formează în Universul timpuriu”. “Când observăm ceva aflat la distanța de un milion de ani lumină, ceea ce vedem este de fapt cum arăta acum un milion de ani: ne uităm înapoi în timp”, arată ESA.

Lansarea va fi transmisă în direct pe site-ul NASA şi pe platformele online aferente, pe 24 decembrie, la 14,20, ora României.

Credit foto: NASA