Regizorul bulgar Dragomir Sholev trage un semnal de alarmă privind protejarea faunei marine
Regizorul bulgar Dragomir Sholev trage un semnal de alarmă privind protejarea faunei marine în filmul său „Os de pește/ Fishbone”.
„Natura are nevoie de îngrijire, pentru că nu are nici mamă, nici tată”, spune el prin intermediul unui personaj.
Filmul spune povestea lui Ivo, managerul unui camping de la malul mării, care refuză să treacă cu vederea faptul că un delfin aparent eșuat în zonă era de fapt ciuruit de gloanțe. El pornește o anchetă, intră într-un război mocnit cu autoritățile, care nu prea vor să aibă de-a face cu cazul.
Povestea a fost scrisă de Dragomir Sholev împreună cu Emanuela Dimitrova și Georgi Merdzhanov pe parcursul a aproximativ 7 ani. Consultantul regizorului a fost Răzvan Rădulescu.
„Filmul este inspirat din faptele reale prezentate de un blogger care se ocupa de o plajă din Bulgaria și a scos la lumină o mulțime de absurdități în articolul său. M-am gândit că dacă mă voi focusa foarte mult pe problemele febrile, filmul va deveni prea local, ori eu căutam un impact universal, drept urmare am ales ca miezul poveștii să fie subiectul ecologist. Dar ce mă atrage cel mai mult este paradoxul existenței într-o societate în care oamenii nu pot găsi o cale amiabilă de funcționare”, a spus regizorul într-un interviu acordat Cineuropa.
Dragomir Sholev a adăugat: „Ideea mea inițială a fost să evit pe cât posibil corpul delfinului, însă, pe măsură ce se conturau personajele secundare, s-a simțit nevoia să fie văzut, drept urmare am ajuns să expun în cadru bucățele de corp. Astfel, punctul de vedere al delfinului a devenit personaj în sine în film”.
Structura narativă elaborată „seamănă foarte mult cu o coloană vertebrală de care sunt prinse oasele mici și care conturează poveștile din film. Fiecare scoate la iveală probleme diferite, fiecare os se împotmolește în gâtul unui alt personaj”, a mai explicat cineastul.
O vertebră a filmului o reprezintă și poluarea cu plastic a mării.
Lungmetrajul „Os de pește/ Fishbone”, producție Bulgaria – România, rulează pe marile ecrane din țară începând cu 25 martie.
Din distribuție fac parte Deyan Donkov, Suzy Radichkova și Valentin Andreev – Rafe. Pentru a avea cât mai multă autenticitate în film, regizorul a lucrat cu mulți neprofesioniști, dar și cu actori fără prea multă experiență, chipuri noi cu care publicul nu era familiarizat.
Cine este Dragomir Sholev
Dragomir Sholev a absolvit regia la Academia Națională de Teatru și Film din Bulgaria în 2007. Scurtmetrajele realizate în timpul studenției, „Family” (2002), „Habanera” (2003), „Before Life, After Death” (2005), „The Go-Between” (2008), au fost selecționate și premiate în numeroase festivaluri internaționale.
Sholev a lucrat ca asistent de regie pentru numeroase producții. Debutul său în lungmetraj, „Shelter” (2010), scris împreună cu Răzvan Rădulescu, a avut premiera mondială în secțiunea New Directors a Festivalului de la San Sebastián și a avut un traseu festivalier impresionant, cu numeroase distincții.
Dragomir Sholev a regizat peste 300 de spoturi publicitare și videoclipuri, produse în Bulgaria, dar și în Grecia, Ucraina, Belarus, Kazahstan și China.
„Os de pește/ Fishbone” este cel de-al treilea lungmetraj al său. A avut premiera la Golden Rose Film Festival din Varna (Bulgaria), unde a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună imagine (Nenad Boroevic) și cu premiul Uniunii Cineaștilor din Bulgaria pentru cel mai bun film.