Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Societate   /  Dare to Learn – Cel mai important eveniment dedicat învățării, la București
d2l kv stage 2048x1280 v1

Dare to Learn – Cel mai important eveniment dedicat învățării, la București

Dare to Learn, dedicat profesorilor, inovatorilor în dezvoltare și celor interesați de viitorul educației, își propune să fie un accelerator de învățare, o platformă utilă pentru toți cei care își doresc să exploreze noi perspective ale învățării.

Eveimentul are loc în 25 și 26 octombrie, la Romexpo, iar programul cuprinde 28 de masterclass-uri, dezbateri, prezentări și lansări de carte, susținute de mai mult de 40 de experți în educație din România și din străinătate.

Comunitatea academică din România recunoaște meritele pentru implicarea în dezvoltarea educației la nivel global a doi dintre experții care vor fi prezenți în conferința Dare to Learn. Universitatea din București i-a acordat titlul Doctor Honoris Causa lui John Hattie pentru cercetările lui de peste 25 de ani care au implicat mai mult de 300 de milioane de studenți din întreaga lume. În zilele următoare, Peter Senge, cunoscut pentru lucrarea revoluționară „Școli care învață. A cincea disciplină aplicată în educație”, va primi titlul Doctor Honoris Causa din partea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Dare to Learn pledează în favoarea unor noi abordări în educație, proiectând modele de succes în procesul de învățare.

Perspectivele propuse se concentrează pe echitate și pe accesul comunităților dezavantajate la educație (Cami Anderson), pe învățarea autodirijată (Sugata Mitra), pe valorificarea tehnologiei în susținerea educației (Zack Kass, Charles Leadbeater, Graham Brown-Martin) și pe dezvoltarea strategiilor orientate spre viitor (Niko Axel Herlin). În plus, Dare to Learn este o inițiativă ce încurajează învățarea susținută de toți actorii implicați – instituții publice, antreprenori, organizații și comunitate.

În 26 octombrie, de la ora 12:00, participanții vor putea lua parte la panelul moderat de jurnalistul Cătălin Striblea. Discuția își propune să răspundă la întrebarea „Ce este o școală sustenabilă și cum putem îmbunătăți experiența educațională?”. Un dialog despre transformarea durabilă a școlilor printr-o colaborare între școală, societate civilă și elevi.

Mai multe informații despre experții prezenți în conferință pot fi consultate pe pagina evenimentului. Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Prim-ministrului României.