Les Films de Cannes à Bucarest, în octombrie – Câștigătorul trofeului Palme d’Or 2022, în premieră națională
Cea de-a 13-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc în luna octombrie, când lungmetrajul premiat anul acesta cu trofeul Palme d’Or, „Triangle of Sadness” al suedezului Ruben Östlund, va fi proiectat în premieră națională.
Festivalul va avea loc între 21 și 30 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.
În fabula „Triangle of Sadness”, distribuită în România începând cu 18 noiembrie de Independența Film, ierarhia socială este răsturnată, dezvăluind relația de prost gust dintre putere și frumusețe. Un cuplu celebru de fotomodele, Carl (Harris Dickinson) și Yaya (Charlbi Dean), este invitat într-o croazieră de lux pentru cei foarte bogați, condusă de un căpitan de vas dezlănțuit (Woody Harrelson). Ceea ce părea la început „instagramabil” se termină catastrofal, lăsându-i pe supraviețuitori blocați pe o insulă pustie și luptând pentru supraviețuire.
Secţiunea Avanpremierele Toamnei va reveni în festival – filmele româneşti ce urmează să fie lansate în cinematografe vor putea fi văzute în premieră la LFDC 13.
Vor reveni şi programele Managing Talents, care se adresează cu precădere nevoilor comunităţilor de actori, și WiP – Work in Progress – o iniţiativă care îşi propune să expună proiectele de film încă în lucru ale unor cineaști români profesioniştilor din industria de film internaţională.
Și la ediția de anul acesta va fi omagiat unul dintre autorii internaționali de film. Protagonistul ce va fi prezent la București urmează să fie anunțat. Lui îi va fi dedicată o retrospectivă. Informații și detalii despre festival vor fi comunicate în curând.
Proiectul cultural e finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD, Ambasada Franței și Institutul Francez din România.
Foto: Ruben Östlund și Woody Harrrelson, pe platourile „Triangle of Sadness”