Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Milton Glaser, inventatorul unor emblematice logouri, în focus la București
belgrade,,serbia, ,april,28,,2020:,i,love,ny,logo

Milton Glaser, inventatorul unor emblematice logouri, în focus la București

Opera graficianului american Milton Glaser este prezentată într-o expoziție-eveniment deschisă în 16 mai, la ora 18:00, la Amzei Creative Corner.

Lucrările lui Glaser, creatorul celebrului I♥NY, al New York Magazine, al siglei DC Comics și al posterului psihedelic cu profilul lui Bob Dylan, între altele, sunt expuse sub titlul „Art is Work – Act II”, în premieră la București. Expoziția este o extensie specială a Festivalului Internațional de Film Documentar fARAD, care propune și proiecția celor mai bune zece producții la Arcub – Hanul Gabroveni.

Expoziția Milton Glaser, curatoriată de designerul grafic timișorean Ovidiu Hrin/ TypopassageTM, va fi deschisă până în 2 iunie la galeria Amzei Creative Corner și cuprinde o selecție de circa 50 de afișe originale.

TypopassageTM a intrat în posesia acestei colecții de excepție grație donației făcute de designerul newyorkez Mirko Ilić, poate cel mai apropiat coleg și prieten pe care l-a avut Milton Glaser. Ilić și Hrin vor fi prezenți la vernisajul de la București. Cei doi vor susține, în 17 mai, la UNArte, un dialog despre designul de afiș și în 17, 18, 20 și 21 mai, un workshop dedicat acestuia.

În expoziție va fi proiectat documentarul „Milton Glaser: To Inform and Delight” (2008), regizat de Wendy Keys, care îl arată pe artist dincolo de lucrări, arată convingerile sale originale despre artă, viață și menirea designului de a fi un act civic pus în slujba binelui.

Expoziția se poate vizita până în 2 iunie, de luni până vineri, între orele 12:00 și 22:00, și în weekend, în intervalul 10:00 – 22:00. Accesul este liber.