Sculpturile din Partenon – Grecia își intensifică eforturile pentru recuperarea pieselor de la Londra
Prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a promis că va intensifica eforturile pentru recuperarea sculpturilor de la Partenon, având în vedere că omologul său britanic, Andy Burnham, a susținut în trecut, declarativ, restituirea.
Mitsotakis a spus săptămâna aceasta că va aborda chestiunea în termeni cât se poate de fermi cu ocazia întâlnirii cu Burnham, care a fost ministru al Culturii într-un guvern laburist anterior. El a recunoscut recent, în premieră, că negocierile cu British Museum, sub egida președintelui acestuia, George Osborne, nu au înregistrat vreun progres.
Oficialul elen a sugerat că soarta operelor de artă e legată și de dorința declarată a lui Burnham ca Regatul Unit să aibă legături mai strânse cu UE. Considerat de multă vreme un susținător al repatrierii, sprijinul lui Burnham pentru returnarea antichităților la Atena datează de 25 de ani, iar oficialii greci văd în numirea sa cea mai bună speranță de până acum de a pune capăt definitiv acestei dispute.
În 2023, în calitate de primar al regiunii Greater Manchester, a părut să meargă mai departe ca niciodată, postând online: „Trimiteți-le înapoi, fără condiții. Și haideți să folosim cultura pentru a schimba modul în care Regatul Unit este perceput în întreaga lume”.
Schimbarea lui de poziție, recent, a dezamăgit însă. El a afirmat că decizia este a British Museum, care este obligat prin lege să nu înstrăineze vreo piesă din colecție. Returnarea sculpturilor ar presupune modificarea în Parlament a legii din 1963.
Tranzacție controversată
Realizate pentru a împodobi o friză monumentală care înfrumuseța Partenonul, sculpturile au fost împărțite între Atena și Londra încă de la îndepărtarea lor controversată, la inițiativa lordului Elgin, ambasadorul Marii Britanii în Imperiul Otoman, cu mai bine de 200 de ani în urmă.
British Museum găzduiește aproximativ 160 de metri din friză încă din 1816, când Elgin, aflat în faliment, a fost nevoit să vândă sculpturile din marmură într-o tranzacție considerată, chiar și atunci, o achiziție controversată a guvernului britanic.
Scurtă istorie a Partenonului
Atenienii antici au construit Partenonul în secolul al V-lea î.e.n. ca templu dedicat zeiței protectoare după care a fost botezat orașul.
De atunci, Partenon a servit drept trezorerie, moschee, cazarmă militară și altele. A avut de suferit din cauza unor conflicte umane, dezastre naturale și chiar din cauza celor care se ocupau de întreținerea sa — arhitectul grec Nikolaos Balanos, care a supravegheat lucrările majore de restaurare a Partenonului între 1894 și 1938.
De când guvernul grec a înființat Serviciul de Restaurare a Acropolei (YSMA), în 1975, pentru a gestiona lucrările de restaurare ulterioare pe întreg teritoriul Acropolei, echipele au lucrat neîncetat pentru a repara daunele cauzate de intervențiile greșite ale lui Balanos.
În 2017, YSMA a ajuns la frontonul vestic al Partenonului, care găzduia anterior unele dintre sculpturile din marmură ale Partenonului, obiectul unor dispute aprinse cu Regatul Unit.
În iunie 2026, restaurarea Partenonului a fost finalizată, iar monumentul vechi de 25 de secole din Atena a fost eliberat de schele.

