Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Un roman scris de Leonard Cohen în 1956, publicat toamna aceasta pentru prima dată
cohen, carte

Un roman scris de Leonard Cohen în 1956, publicat toamna aceasta pentru prima dată

Un roman scris de muzicianul Leonard Cohen în 1956 va fi publicat în premieră toamna aceasta, alături de alte povestiri și o piesă pentru teatru radiofonic scrise de el la începutul carierei.

„A Ballet of Lepers” a fost scris în Montreal, în anul în care Cohen a publicat prima colecție de poezii. Romanul este centrat pe „relațiile toxice și pe eforturile pe care un om le face pentru a le menține”, se arată în comunicatul emis de editura Canongate.

Așa cum este detaliat în „Various Positions:  A Life of Leonard Cohen (Jewish History, Life, and Culture)”, biografie scrisă de Ira B Nadel, cartea de 91 de pagini spune povestea unui vânzător în vârstă de 35 de ani care îl ia în grijă pe bunicul lui. Acesta din urmă „are accese de violență, iar naratorul găsește în el însuși o violență revelatoare”.

Romanul a fost inițial respins de două edituri. Cohen, care a murit în 2016, a spus la un moment dat că „A Ballet of Lepers” a fost „probabil un roman mai bun” decât aclamatul său debut, „The Favourite Game”, apărut în 1963.

Acum, el va fi însoțit de 15 povestiri și de scenariul pentru o piesă de teatru radiofonic din arhivele autorului – toate scrise între 1956 și 1961. Cartea va purta numele „A Ballet of Lepers: A Novel and Stories”. Scrierile cuprinse aici explorează teme ca rușinea și nevrednicia, dorința sexuală și năzuința.

Colecția a fost alcătuită de Alexandra Pleshoyano, care cercetează opera artistului și care a scris o postfață.

Potrivit lui Robert Kory, împuternicit al familiei lui Leonard Cohen, autorul „a spus înainte de a muri că adevărata capodoperă a lui este arhiva sa, pe care a păstrat-o meticulos pentru ca fanii și cercetătorii să o descopere într-o zi”. El a menționat că, odată cu această carte, „ei vor începe o călătorie intensă”.

„A Ballet of Lepers: A Novel and Stories” urmează să fie lansată în octombrie 2022.

Credit foto: canongate.co.uk