O expoziție dedicată documentării energiei feminine de-a lungul timpului va fi deschisă la British Museum între 19 mai şi 25 septembrie. De altfel, arată organizatorii, este primul eveniment de acest gen, care are o abordare interculturală privind influenţa profundă a femininului
Vulturul-blazon al lui Anne Boleyn, care a fost înlăturat după execuția reginei, este expus din nou la Hampton Court, cu ocazia a 500 de ani de la ziua în care regele Henry VIII a întâlnit-o pe cea care avea să
Afirmaţia este inclusă în documentul Casei Albe privind strategia anticorupţie a SUA, publicat săptămâna aceasta. La secţiunea ce priveşte pieţele de artă şi antichităţi este precizat că, în virtutea politicii împotriva spălării banilor, este solicitat un studiu care să arate cum
Un vultur sculptat în lemn cumpărat pentru 75 de lire sterline s-a dovedit că a aparținut lui Anne Boleyn și valorează acum 200.000 de lire sterline. Catalogat ca „veche pasăre sculptată în lemn”, atunci când a fost licitat pentru 75 de