Cosmin Costinaș și Inti Guerrero au fost desemnați directori artistici ai celei de-a noua ediții a Trienalei Yokohama, care va fi inaugurată la Muzeul de Artă Yokohama în 23 aprilie 2027. Costinaș, din România, este scriitor și critic. El este curator
Sebestyén Székely, cercetător și curator al expoziției „Titu Toncian: Autoportret. Experiment fotografic și film” de la Galeria Quadro, pe care o conduce, vorbește într-un interviu acordat curatorial despre stilul, influențele și firul narativ al prezentării de la Cluj-Napoca, care aduce
Praxis! Emergent Curators’ Days, festival dedicat curatorilor emergenți, are loc la Cluj-Napoca în perioada 26 iunie – 13 iulie. Organizat de Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, acesta reprezintă o premieră națională și își propune să fie un eveniment cu
Cel mai important artist român postbelic. Cu șapte expoziții în timpul vieții, a fost aproape necunoscut până la moartea sa. Constrâns de regimul opresiv, a creat cea mai mare parte a operei sale – una subiectivă, înrădăcinată în arta populară
Artistul Radu Pandele a creat pentru expoziția „Artefacte noi”, deschisă la galeria Arsmonitor din Casa Presei Libere, o lucrare specială, o hartă a urmelor lăsate de om în natură. „Sentience Laboratory”, acrilic pe perete realizat in situ este una dintre cele
Koyo Kouoh, unul dintre cei mai importanți curatori din Africa, a fost aleasă să organizeze ediția din 2026 a Bienalei de Artă de la Veneția, cea mai mare expoziție periodică de artă din lume. Ea este al doilea curator născut în
Creatoarea de modă londoneză Grace Wales Bonner a fost aleasă pentru a fi curatorul celei de-a șaisprezecea ediții a seriei de expoziții „Artist's Choice” a Muzeului de Artă Modernă (MoMA). Wales Bonner va selecta aproximativ cincizeci de lucrări din colecția instituției
Adriano Pedrosa va organiza ediția din 2024 a Bienalei de Artă de la Veneția, devenind astfel primul sud-american curator al celui mai important festival de artă din lume. Pedrosa este director artistic al Museu de Arte de São Paulo. El a
„Producția de artă contemporană este inerent contradictorie cu ideea de sustenabilitate și artă preocupată de mediu. Din fericire, există și artiști și instituții care lucrează sustenabil, interdisciplinar și angajat, în forme artistice care depășesc zona de reprezentare bombastică transformată în
Independent Curators International, organizația non-profit din New York care caută să sprijine activitatea curatorilor din lume, a acordat Leo Award pe 2022 lui Candice Hopkins, unul dintre cei mai influenți curatori de astăzi, și American Indian Community House. Candice Hopkins este














