Mircia Dumitrescu, grafician, pictor și sculptor, este prezent în expoziţia „Lumini peste Balcani” de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român cu lucrarea din bronz „Călugăr şi Călugăriţă”. Cunoscut drept „cel mai mare grafician”, Mircia Dumitrescu, profesor şi academician deopotrivă, a acordat
Scenografa Alexandra Panaite, care spune despre ea că este poetă-șantieristă, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre arta pe care o poate face cel mai bine, fiind îmbinarea dintre pictură si arhitectură, despre provocările cu care se confruntă la fiecare proiect
Apariția unor târguri de artă în București a ridicat mai multe semne de întrebare, atât în rândul publicului, cât și al artiștilor – ce înseamnă un astfel de eveniment, este piața suficient de dezvoltată ca să îl susțină, ce presupune
Ana-Cristina Irian, cercetător în domeniul artelor vizuale, curator și artist care lucrează cu colecții, arhive foto și materiale multimedia, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre cea mai nouă expoziție a ei, „#mili-eu: Ileana, bunica domnului B. Fotografie de familie țesută
Corina Grămoșteanu, scenograf de teatru, își face debutul în film odată cu „Visul”, lungmetraj semnat de Cătălin Saizescu, ce va fi lansat în cinematografe pe 12 decembrie 2023. Într-un interviu acordat curatorial.ro, ea vorbește despre noua experiență. Inspirat din fapte reale,
Alin Boeru, care a scris și regizat primul documentar românesc despre graffiti și street art, „De ce scriu ăștia pe pereți?”, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre cum a realizat proiectul, inițiativă a doi artiști stradali români, Robert Obert și John
Bob Shaw, reputat scenograf de teatru și film, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre Epoca de Aur americană și cum a transpus-o în serialul „The Gilded Age”, producție originală HBO. Serialul dramatic „The Gilded Age”, creat de Julian Fellowes (cunoscut pentru
Suzana Dan, reputată artistă, producătoare și curatoare de expoziții, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre cel mai nou proiect la care a participat, „Tech Rider’s Dilemma”, care va fi finalizat cu o expoziție vernisată pe 1 noiembrie, la Rezidența9 din
Teodora Dinu, director proiect DIPLOMA Show, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre parcursul evenimentului aflat acum la a zecea ediție, despre evoluția generațiilor de artiști emergenți, despre care sunt preocupările lor acum și cum poate fi atras publicul în număr
Curatoarea Adriana Blidaru vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre „Gems! for the Garden”, o expoziție artistică despre ecologie și o expoziție ecologică ce va putea fi vizitată în Grădina Botanică din București în perioada 8 septembrie - 31 octombrie. Gems! for