Pictura „Maternitate/ La Maternité” a lui Pablo Picasso, aflată la National Gallery din Londra, a fost acoperită de doi activiști cu imaginea unei mame și a unui copil din Gaza. Protestul a avut loc în 9 octombrie și a fost menit
Ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, a reacționat, după ce un activist pentru climă a acoperit cu un autocolant „Câmpul de maci/ Coquelicots” al lui Claude Monet aflat la Musée d’Orsay, cerând o nouă lege care să pedepsească aceste acțiuni. „Încă
„Câmpul de maci/ Coquelicots” al lui Claude Monet aflat la Musée d'Orsay a fost vizat de o femeie activist pentru mediu care a fost arestată în urma acțiunii din weekend, când ea a lipit un afiș prin care intenționa -
Muzeul Național de Artă Contemporană nu va participa cu un program special la seria de evenimente Noaptea Muzeelor, în 18 mai, solidarizându-se cu protestul față de neacordarea de măriri salariale promise de Ministerul Culturii la începutul anului angajaților din muzee
Mai multe muzee din țară au anunțat, prin Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia, că nu vor participa la seria de evenimente Noaptea Muzeelor din 18 mai, în semn de protest față de neacordarea de măriri salariale
Statui din Glasgow care îi reprezintă pe regina Victoria și prințul Albert au fost ținta unor proteste This Is Rigged față de costul de trai. Vizate au fost un bust din marmură de la Muzeul Kelvingrove și două statui ecvestre
Pussy Riot, la prima expoziție într-un muzeu în Austria – Rusia, închisoare și furie față de politic
Nadya Tolokonnikova, co-fondatoare a colecțivului anarho-feminist Pussy Riot, a anunțat prima ei expoziție într-un muzeu austriac, la OK Linz Center for Contemporary Art. „Rage” va aduce în prim plan cele mai recente lucrări protestatare ale grupului care abordează teme precum represiunea
Sute de artiști au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită Bienalei de la Veneția, cel mai important festival de artă din lume, să anuleze pavilionul național al Israelului din acest an. Continuând să organizeze pavilionul israelian, artiștii spun că
„Nașterea lui Venus”, capodopera de secol XV a lui Sandro Botticelli aflată în Galeriile Uffizi din Florența, a fost protagonista unui act al grupării activiste pentru mediu Ultima Generazione. Doi activiști au lipit imagini cu distrugeri ale mediului pe panoul de
Un activist pentru climă a aruncat vopsea roz peste o lucrare a lui Tom Thomson la Galeria Națională a Canadei, ca parte a activităților din această săptămână care atrag atenția asupra cererilor pentru un serviciu național de luptă împotriva incendiilor. O

