Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Pussy Riot, la prima expoziție într-un muzeu în Austria – Rusia, închisoare și furie față de politic
pussy riot matriarchy now, art credit needed for ksti hu

Pussy Riot, la prima expoziție într-un muzeu în Austria – Rusia, închisoare și furie față de politic

Nadya Tolokonnikova, co-fondatoare a colecțivului anarho-feminist Pussy Riot, a anunțat prima ei expoziție într-un muzeu austriac, la OK Linz Center for Contemporary Art.

„Rage” va aduce în prim plan cele mai recente lucrări protestatare ale grupului care abordează teme precum represiunea religioasă, patriarhală și regimul agresiv al lui Vladimir Putin.

Un reper al expoziției este prezentarea unei lucrări video care a fost lansată la scurt timp după arestarea regretatului lider al opoziției Alexei Navalnîi în 2021. Pussy Riot cerea eliberarea lui și a tuturor prizonierilor politic din Rusia, dar filmarea a fost întreruptă de autorități, iar participanții au fost arestați pentru „propagandă a homosexualității”.

„În cea mai mare parte a vieții mele, chiar și după doi ani de închisoare, am ales să rămân în Rusia, chiar dacă am avut o mulțime de oportunități de a emigra”, spune Tolokonnikova. „Am încercat să schimb Rusia, să fac din ea o țară de care să fiu mândră – pașnică, prosperă, prietenoasă, democratică, iubitoare”. În schimb, ea afirmă că și-a văzut „prietenii uciși și revoluțiile sufocându-se sub cizma lui Putin”, lucru de care mulți se tem în urma morții lui Navalnîi.

„Cel mai radical act de rebeliune din zilele noastre este să reînvățăm să visăm și să luptăm pentru acest vis”, adaugă ea.

Performance-ul „Putin’s Ashes”, în focus

Expoziția de la OK Linz va pune în evidență multe dintre acțiunile activiste derulate de Pussy Riot de-a lungul anilor. În centru se află performance-ul „Putin’s Ashes”, realizat de Tolokonnikova în 2022, în care ea a ars un portret al președintelui rus, adunând cenușa în sticluțe împreună cu 12 femei din Ucraina, Belarus și Rusia care au trecut și ele prin represiunea și agresiunea regimului președintelui rus.

Activistă declarată, Tolokonnikova a crescut într-un oraș din Siberia, s-a orientat spre arta spectacolului după ce s-a mutat la Moscova, în 2007. Patru ani mai târziu, ea a pus bazele Pussy Riot, iar grupul a început să organizeze performance-uri live ilegale, fiind în cele din urmă arestată și condamnată la doi ani de închisoare într-un lagăr de muncă pentru că a interpretat „Punk Prayer”, imn anti-Putin, într-o catedrală din Moscova. Pe lângă acțiuni site-specific, Pussy Riot a produs sculpturi și instalații.

Nadya Tolokonnikova a părăsit Rusia, însă expozițiile ei din Occident nu au fost lipsite de consecințe. „Putin’s Ashes” din 2022, care a fost deschisă la galeria Jeffrey Deitch din Los Angeles, înainte de a ajunge în Sante Fe și Dallas, a făcut-o să fie inclusă pe lista celor mai căutate persoane în Rusia. A fost acuzată de nerespectarea imaginii creștine, pentru un NFT „obscen”.

Curatoriată de Michaela Seiser și Julia Staudach, „Rage” va fi vernisată la OK Linz în iunie 2024.

Foto: coperta pentru „Matriarchy Now”, 2022. Credit: Ksti Hu / OK Linz