Într-un fost depozit de muniții dintr-o fortăreață de la periferia Berlinului se află o expoziție fără precedent: statui - deteriorate, demontate sau aruncate la gunoi - care datează din perioada medievală, a nazismului și a comunismului. „Unveiled: Berlin and Its
Artista de origine română Andra Ursuța se numără printre artiștii finaliști ai concursului Trafalgar Square Fourth Plinth. Din lista de șapte proiecte sculpturale vor fi alese, în luna martie, două câștigătoare. Sculpturile vor fi montate în centrul Londrei în 2026
„David”, capodoperă a lui Michelangelo, este recunoscută drept una dintre sublimele lucrări din istoria sculpturii. Se află în Galleria dell'Accademia din Florența și este curățată la fiecare două luni. Restauratoarea galeriei, Eleonora Pucci, urcă pe o schelă amplasată în jurul sculpturii
Sorin Purcaru si Bogdan Nueleanu, artiști invitați în seria de manifestări Luna Sculptorilor Români 2024, vor expune împreună lucrări reprezentative, de dată recentă, în galeria Octav Băncilă a UAP Iași, sub titlul „UMAN”, inspirat de seria de personaje antropomorfice care caracterizează
O incursiune în creația sculptorului Cornel Medrea poate fi făcută timp de o lună, la Palatul Suțu, unde va fi deschis medalionul expozițional „Cornel Medrea. Sculptură și voluptate în Parisul interbelic”. Expoziția va fi deschisă în 23 februarie, începând cu ora
„Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”, una dintre ultimele lucrări realizate de Constantin Brâncuși în manieră impresionistă, sub influența maestrului său de atunci Auguste Rodin, înainte de a începe, în 1907, să cioplească direct în piatră, este
Mircia Dumitrescu, grafician, pictor și sculptor, este prezent în expoziţia „Lumini peste Balcani” de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român cu lucrarea din bronz „Călugăr şi Călugăriţă”. Cunoscut drept „cel mai mare grafician”, Mircia Dumitrescu, profesor şi academician deopotrivă, a acordat
O sculptură de Constantin Brâncuși considerată pierdută și redescoperită recent va fi expusă în premieră în România, la Galeriile Artmark din Palatul Cesianu-Racoviță. Lucrarea a fost realizată de sculptor în 1905-1906. Este intitulată „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille
Luna Sculptorilor Români - cel mai important eveniment dedicat sculpturii din România - este organizat de Ateneul Național din Iași și se află la a patra ediție. Între 19 februarie, când este sărbătorită ziua nașterii lui Constantin Brâncuși, și 19 martie,
O sculptură monumentală de for public inspirată de „Cina cea de taină/ The Last Supper” a lui Leonardo da Vinci a fost dezvelită la Royal Academy din Londra. Realizată de Tavares Strachan, artist interdisciplinar originar din Bahamas, lucrarea „The First Supper

