Rusia se va retrage, după anul 2024, din proiectul Stația Spațială Internațională, după ce și-a îndeplinit obligațiile, potrivit stenogramelor unei ședințe dintre noul șef al Roscosmos, Iuri Borisov, și președintele rus Vladimir Putin, după cum citează CNN. „Lucrăm în cadrul cooperării
Naveta spaţială Space X Dragon, care a fost lansată pe 14 iulie, transportă aproape 3.000 de kilograme de teste ştiinţifice, pe Staţia Spaţială Internaţională, teste ale căror rezultate ar putea răspunde la întrebări legate de poluarea de pe Terra sau
Stația Spațială Internațională (ISS) va funcționa până în 2030, potrivit planurilor NASA, care a precizat că aceasta va plonja apoi în Oceanul Pacific, la începutul anului 2031. Agenția spațială americană a transmis săptămâna aceasta că ISS își va încheia parcursul într-o
Space Entertainment Enterprise, companie care co-produce lungmetrajul filmat de Tom Cruise în spațiu, a anunțat crearea unui modul cu studio cinematografic și arenă sportivă ce va funcționa la 450 de kilometri deasupra Pământului. Space Entertainment Enterprise (SEE) a transmis că în