Artista Alison Elizabeth Taylor a câștigat a șasea ediție a competiției Outwin Boochever Portrait organizată de National Portrait Gallery din Washington D.C. Competiția are loc la fiecare trei ani, iar acum Taylor a câștigat-o cu un tablou datat 2020, „Anthony Cuts
Simboluri masonice, descântece medievale, mesaje din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nume din epoca Victoriană și un sticker din anii 1980 se numără între cele șase sute de graffiti descoperite, în urma unui studiu minuțios, pe zidurile unei catedrale
Vaticanul va deschide o galerie de opere în format NFT, anume cripto-copii ale lucrărilor de artă plastică, într-un demers de a „democratiza" consumul cultural, informează Art News. Astfel, cei pasionaţi vor putea accesa opere de artă, manuscrise şi obiecte care fac
Expoziţia de fotografie „Amurg", de Virgil Mleşniţă, va fi vernisată pe 4 mai la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, informează instituţia de cultură. Vizitatorii pot admira fotografiile până pe 15 mai. „Amurg" este o selecție de fotografii din Maramureș adunate pe parcursul unei
Expoziţia „A debt we all must pay", de Ciprian Paleologu, parte a proiectului „UMAN", va fi deschisă în fiecare sâmbătă, începând din data de 7 mai, la Galeria Laborna din Bucureşti. Vizitatorii pot vedea lucrările din acest proiect până pe 25
O expoziție ce spune poveștile obiectelor liturgice prezentate în peste 150 de fotografii, documente și manuscrise din imensa arhivă a istoricului de artă Alexandru Tzigara-Samurcaș, aflată în colecțiile Bibliotecii Academiei Române, găzduite de Cabinetul de Stampe şi Cabinetul de Manuscrise,
O amplă expoziție dedicată operei lui Philip Guston, amânată de patru muzee după ce a stârnit preocupări legat de felul în care organizația Ku Klux Klan este reprezentată în unele lucrări, a fost inaugurată în Boston cu un mesaj scris
Artistul american Man Ray, membru al avangardei pariziene, numit de scriitorul Jean Cocteau „marele poet al camerei obscure”, a contribuit semnificativ la mișcările Dada și Suprarealistă. Recunoscut drept pionier în domeniul fotografiei, el se considera în principal pictor. În primele decenii
Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) a anunțat pe 2 mai demararea celei de a treia sesiuni anuale de finanțare dedicată proiectelor editoriale. Bugetul sesiunii III/2022, alocat prin subvenție de la Ministerul Culturii, este de 1.300.000 de lei, cu o creștere de
Patruzeci și opt de lucrări de artă – uleiuri pe pânză, pe carton și pe hârtie, guașe, acuarele și crete colorate, dar și ceramică pictată – sunt licitate prin casa Alis, pe 8 mai. „Ghicitoare” (foto), ulei pe pânză de Octav