Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Artista Alison Elizabeth Taylor a câștigat competiția Outwin Boochever a National Portrait Gallery
taylor smithsonian

Artista Alison Elizabeth Taylor a câștigat competiția Outwin Boochever a National Portrait Gallery

Artista Alison Elizabeth Taylor a câștigat a șasea ediție a competiției Outwin Boochever Portrait organizată de National Portrait Gallery din Washington D.C.

Competiția are loc la fiecare trei ani, iar acum Taylor a câștigat-o cu un tablou datat 2020, „Anthony Cuts under the Williamsburg Bridge, Morning”, în care stilistul Anthony Payne tunde o femeie sub podul Williamsburg, în fața unei oglinzi ornate.

Taylor l-a întâlnit pe Payne în timp ce dona frizuri în vara anului 2020, în plină pandemie, în contextul protestelor Black Lives Matter.

„Portretul câștigător al lui Alison Elizabeth Taylor este în mod special un exemplu puternic de cum oamenii au transformat sarcinile cotidiene în momente de reziliență și speranță împărtășite care ne-au făcut mai puternici în sensul de comunitate”, a spus Kim Sajet, directorul NPG, citat de artnews.com.

Premiul – 25.000 de dolari și comanda de a realiza un portret

Lucrarea ei este acum expusă, alături de alte 41 de finaliste, la National Portrait Gallery ca parte a „The Outwin 2022: American Portraiture Today”, până pe 26 februarie 2023.

Taylor a primit 25.000 de dolari și comanda de a crea pentru muzeu portretul unei persoane aflate în viață.

Tom Jones și Pao Houa Her s-au clasat pe locurile al doilea, respectiv al treilea.

Vizitatorii expoziției vor putea vota cele 42 de lucrări, iar câștigătorul People’s Choice Award va fi anunțat în octombrie.

Printre artiștii care au câștigat în trecut Outwin Boochever Prize se numără Amy Sherald (2016) și Hugo Crosthwaite (2019).

Credit foto: ©Alison Elizabeth Taylor / Colecția artistei