Trei hoți au furat 27 de bijuterii de la Muzeul Lalique din Wingen-sur-Moder, Alsacia, în 5 iulie, a anunțat Parchetul din Saverne. Valoarea obiectelor furate, 4,5 milioane de euro. Procurorul François Antona a furnizat mai multe detalii a doua zi după
Artista americană Catherine Webb își prezintă cele mai noi creații la sediul Fundației pentru Artă, Natură și Societate din București, unde a avut o rezidență de o lună. Picturile în ulei realizate în timpul șederii în România sunt expuse sub titlul
Parchetul din Manhattan a confiscat în iunie zeci de artefacte antice din colecțiile Muzeului Metropolitan de Artă (Met), într-o nouă etapă a unei ample campanii de recuperare a bunurilor culturale desfășurate încă din 2017. De atunci, autoritățile au ridicat de
Un portret necunoscut al contelui-duce de Olivares realizat de Diego Velázquez în 1626 a fost descoperit într-o colecție privată din Spania. Descoperirea lucrării care îl reprezintă pe nobil în armură a fost anunțată de Salvador Salort-Pons, directorul Institutului de Artă
„Ramuri cu flori și peisaj”, ulei pe pânză semnat de regina Maria și datat 1906, a obținut cel mai mare preț în prima licitație organizată de casa Alis în 5 iulie, care a avut o rată de adjudecare de aproximativ
O expoziție colectivă internațională de pictură, grafică și sculptură este găzduită de Muzeul Vrancei din Focșani în perioada 7 - 14 iulie. „Peisaje entropice – Ecologii vii” este un proiect curatorial semnat de artista vizuală Alexandra Baciu. Pictorii care participă sunt
Eileen Forrester Agar (1 decembrie 1899, Buenos Aires - 17 noiembrie 1991, Londra) a fost o pictoriță și fotografă argentiniano-britanică apreciată pentru colajele sale pline de umor și pentru rolul central pe care l-a jucat în rețelele internaționale ale mișcării suprarealiste. Născută
British Museum a vândut în decurs de 24 de ore zeci de mii de bilete pentru expoziția milenarei Tapiserii de la Bayeux. La 1 iulie, instituția a pus în vânzare bilete doar pentru prima perioadă, septembrie - decembrie, urmând ca
Andrés Hurtado, un bărbat în vârstă de 57 de ani din Murcia, se afla în vizită la Sevilla împreună cu familia sa atunci când, în timpul unei plimbări prin centrul orașului, i-a atras atenția o operă de artă sprijinită de
National Gallery Londra a anunțat că a intrat în posesia un important tablou realizat de artista elvețiană Angelica Kauffmann (1741 - 1807) , iar acesta este acum expus public. „Achilles discovered among the Daughters of Lycomedes” (1787 - 1788) este prima

