Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Alegoria picturii și disputarea fundamentelor artei
alegoria picturii, de karl gussow, mnar, curatorial

Alegoria picturii și disputarea fundamentelor artei

„Alegoria picturii”, ulei pe lemn de Karl Gussow, datat 1895, este expusă până la finalul lunii iunie în Sala spaniolă de la Muzeul Național de Artă al României.

Provenind din Colecția Familiei Regale, lucrarea – singulară în patrimoniul MNAR – este inclusă programului „Opere în prim-plan”, coordonat de Mălina Conțu, istoric şi teoretician de artă şi arhitectură, șefa secției Artă Europeană din MNAR.

Această reprezentare a picturii, realizată la finalul secolului XIX, când academismul era contestat de curentele artistice ale vremii, când apăruse deja fotografia, a readus atunci în discuție fundamentele artei.

Pictura este redată de Gussow în manieră elegantă, un nud cu postura unei statui antice, cu elemente definitorii – ca paleta și pensula –, într-un templu modern, cu spiritul decadent al artei anilor 1900.

Supremația artelor

Interesul pentru reprezentarea artelor sub formă alegorică este strâns legat de Renaștere. Odată cu apariția academiilor de profil, a apărut și disputa privind supremația artelor, definirea specificului fiecăreia.

Din Evul Mediu până în secolul al XVII-lea, artele au fost reprezentate de pictori simbolic, de la forma unor zeități, la autoportrete, precum Artemisia Gentileschi, dar și complex, sub forma unor scene de gen, precum Frans van Mieris the Elder, Johannes Vermeer, Jacob Toorenvliet și Charles Alphonse Dufresnoy. Secolul al XVIII-lea a cunoscut cele mai multe reprezentări despre creație.

Câteva zeci de ani, relația cu Antichitatea s-a pierdut, însă spre finalul secolului al XIX-lea unii artiști au reluat subiectele.

„Alegoria picturii” din 1895 rememora fundamentele. Cu aer androgin, personajul principal poate fi asemănat vizual lui Apollo din Belvedere, sculptură antică din marmură descoperită în secolul al XIX-lea, lui David al lui Michelangelo, dar și picturii „Venus”, de Boticelli.

alegoria picturii, karl gussow, comparatie, mnar, curatorial

curatorial

Pictura, în spirit simbolist

Karl Gussow (1843, Havelberg – 1907, Munchen), pictor realist academist, este cunoscut mai ales pentru picturi de gen și portrete. Din școala Weimar, el a studiat maeștrii olandezi în atelierul pictorului Arthur von Ramberg, apoi a lucrat cu pictorul belgian Ferdinand Pauwels, care a avut o influență decisivă asupra stilului său, iar în 1867 a ajuns la Munchen pentru a-și continua studiile cu Karl von Piloty.

A călătorit în Italia, apoi a revenit la Weimar și a ajuns profesor, inclusiv la Academia de Arte Frumoase din Karlsruhe. Între 1876 și 1881, a condus la Academia de Arte Prusacă de la Berlin, iar din 1883, la Academia de Arte Frumoase din Munchen a înființat cursuri speciale pentru femei.

„Alegoria picturii” este un subiect rar în opera lui, creată în spiritul simbolismului. După expunerea ei temporară la MNAR, lucrarea va reveni în depozite. O ultimă prezentare a ei în contextul „Alegoriile artelor. Supremația picturii?” este programată la muzeu în 3 iunie.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.