Art Encounters Timișoara – O ediție cu artiste în prim-plan care combină arta, știința și ficțiunea

Diana Marincu, curator, critic de artă și director artistic al Fundației Art Encounters, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre punctele forte ale ediției de anul acesta a bienalei de la Timișoara, despre conceptul curatorial și modul în care a fost făcută selecția artiștilor. Printre cele mai importante momente ale evenimentului subliniate de ea se numără tururile ghidate cu artiștii și curatorii, tramvaiul turistic cu 5.000 de fluturi din hârtie, dar și câteva conferințe și performance-uri.

Cea de-a cincea ediție a bienalei de artă contemporană Art Encounters va avea loc în perioada 19 mai – 16 iulie, în mai multe spații din Timișoara, cu o extensie artistică la Muzeul Național de Artă Contemporană din București.

Intitulată „My Rhino is Not a Myth. art science fictions” și curatoriată de Adrian Notz împreună cu un colectiv de tineri curatori, ediția din acest an va aduce laolaltă 63 de artiști din 21 țări, dar și 11 lucrări nou-comisionate, special concepute pentru acest eveniment.

O premieră pe care o propune Bienala Art Encounters 2023 este o extensie artistică la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, prin instalația „Black Cloud” a artistului mexican Carlos Amorales. Aceasta va face parte din noul sezon expozițional al MNAC, ce va fi deschis din 25 mai până în luna septembrie.

Cum ați stabilit conceptul curatorial al ediției de anul acesta? De unde a venit ideea acestei combinații artă – știință – ficțiune? Care a fost contribuția la concept a lui Adrian Notz?

Diana Marincu: Știam de la bun început că anul 2023 va fi un an special, în care Bienala Art Encounters va trebui să aducă câteva noutăți, dând în același timp semnalul stabilității în relație cu misiunea ei pe termen lung. Așadar, înainte de orice nouă ediție, încercăm să stabilim niște principii orientative, care apoi sunt preluate de curatorul sau echipa curatorială invitată. Încercăm, de asemenea, să observăm cu atenție ce se întâmplă în lume la ora actuală și, mai ales, care sunt nevoile contextului artistic autohton. Într-un text mai vechi, curatorul italian Massimiliano Gioni inventaria mai multe observații care țin de structura unei bienalei, iar una dintre ele spunea că bienala trebuie să țină cont de specificul sincronic și diacronic al fiecărei ediții (fiecare nouă temă a unei bienale ar trebui să se relaționeze, dar și să contrasteze cu ediția anterioară); o altă observație susținea că tema bienalei ar trebui să se refere la problemele fundamentale ale zilei de azi, la subiecte mari și importante, pe măsura țelului ambițios pe care orice bienală îl are în vedere până la urmă; iar alta, relevantă pentru noi, avea de-a face cu redefinirea trecutului în raport cu prezentul, cu o revizuire a categoriilor istoriografiei, o reformulare a narațiunilor trecutului. Dacă ținem cont de aceste observații, cred că noua ediție a Bienalei Art Encounters a reușit să-și formuleze o teză interesantă în raport cu prezentul, dar și cu trecutul, conectând istorii, locuri, mitologii și universuri extrem de variate, de complexe și de stratificate. Alăturarea acestor trei regimuri ale cunoașterii, artă – știință – ficțiune, a venit din partea curatorului invitat, Adrian Notz, care a lucrat alături de un colectiv de șase curatoare tinere pentru a contura un concept original și o listă de artiști. Notz a început în urmă cu aproape doi ani să lucreze la centrul de cercetare AI de la Universitatea Tehnică Federală din Zürich (ETH-AI Center), iar acest lucru l-a atras în zona explorării inovațiilor tehnologice și a conexiunii acestora cu arta și mai ales cu cercetarea artistică.

Cum a decurs selecția? 

Diana Marincu: Selecția curatorială a fiecărei bienale se face pe baza cercetării întreprinse de curatorul sau curatorii invitați. Noi, ca organizatori, le punem la dispoziție toată cercetarea noastră și portofoliile de artiști pe care le avem, iar ei apoi decid care sunt artiștii cu care-și doresc să colaboreze, ținând cont de mai multe criterii și principii, o parte elaborate de noi, ca organizatori. Printre acestea se află încercarea de a diversifica selecția, de a nu include mereu aceeași artiști, de a păstra un echilibru de gen, de a căuta nume interesante din zona central și est-europeană, prin călătorii exploratorii ale curatorului, de a avea un număr anume de artiști din România, de a aduce alături artiști foarte tineri și artiști consacrați. De obicei, nu recurgem la open calls, iar cu galeriile lucrăm punctual atunci când e nevoie pentru a facilita aducerea anumitor lucrări de artă sau conectarea cu artiștii. Dar ceea ce primează este, cu siguranță, calitatea artistică a lucrărilor și valoarea artiștilor.

Care este media de vârstă a artiștilor? Există o egalitate în reprezentare, din punct de vedere al genului?

Diana Marincu: Media de vârstă e greu de estimat cu precizie, aș spune că avem un echilibru foarte bun între artiști, cu unii dintre ei foarte tineri, aflați la început de carieră, alții deja confirmați, iar alții consacrați și extrem de cunoscuți. Din punct de vedere al genului, anul acesta avem cel mai mare număr de artiste, la egalitate sau chiar mai multe decât artiștii, depinde cum numărăm membrii colectivelor artistice.

Sunt 11 lucrări comisionate pentru această ediție, dați-ne, vă rog, mai multe detalii despre ele. 

Diana Marincu: Lucrările noi ale acestei ediții a bienalei sunt foarte diferite, de la lucrări concepute in-situ, cum este cazul celor ale lui Sebastian Moldovan și Anetta Mona Chișa, la lucrări comisionate pentru spațiul public, cum este Maren Dagny Juell cu lucrarea „Monument For A Sim Inventory. What. We. Bring. Home”, la teme de cercetare ample, care prezintă un episod aici și care vor continua în viitor, cum este exemplul lucrării Alinei Cioară despre neuroplasticitate. De asemenea, sunt lucrări care s-au născut în urma unei rezidențe de cercetare, cum e cea a lui Sakib Rahman Mizanur, rezultatul interacțiunilor cu artiști și producători locali sau lucrări care aduc în prim-plan probleme extrem de delicate, cum e criza climatică, prin „A Few Degrees From Release” a lui Dimitar Solakov și instalația cinetică a Floriamei Cândea, „Sensitive dependance”. Fiecare lucrare este rodul unei reflecții profunde și al unei munci care sperăm să ajungă la public în modul cel mai firesc odată cu 19 mai.

În câte spații din Timișoara vor avea loc expoziții? Vor fi lucrări amplasate și outdoor?

Diana Marincu: În acest an vom avea opt spații expoziționale interioare la Timișoara (Fundația Art Encounters, Birourile ISHO, Comenduirea Garnizoanei Timișoara, Faber, Muzeul Național al Banatului / Castelul Huniade, Muzeul Național de Artă Timișoara, STPT Multiplexity), un spațiu la București (prin expoziția găzduită de Muzeul Național de Artă Contemporană), o lucrare în spațiul public în Piața Victoriei, un tramvai turistic cu o lucrare-insert.

Care sunt highlight-urile bienalei Art Encounters 2023? Ce să nu ratăm?

Diana Marincu: Aș spune că întreg weekendul de deschidere conține o serie de highlights, de la tururile ghidate cu artiștii și curatorii, la turul cu tramvaiul turistic în care Carlos Amorales arată lucrarea despre migrațiune „Black Cloud [Nor negru]”, cu 5.000 de fluturi din hârtie. Aș adăuga conferința „Transitions: From Contemporary to Digital, and Back Again”, susținută de Alfredo Cramerotti și Auronda Scalera, și cele două performance-uri Arantxa Etcheverria – „BABEL”, la Faber, și Farah Mulla – „Aberrant: A Noise Performance”, la STPT Multiplexity.

Apoi, între 23-24 iunie va avea loc o conferință internațională de artă și știință cu personalități remarcabile precum Andreas Guggenbühl și Libby Heaney. Iar weekendul de închidere, 14 – 16 iulie, ne va prilejui o nouă serie de evenimente, cum e lansarea catalogului bienalei în prezența autorilor.

Diana Marincu este curator și critic de artă, director artistic al Fundației Art Encounters din Timișoara, membru AICA și IKT. A obținut în 2017 titlul de Doctor de la Universitatea de Arte din București, secția Istoria și Teoria Artei cu o cercetare a discursurilor curatoriale despre identitate și periferie construite în cadrul expozițiilor de mari dimensiuni și bienale care-și propun o cartografiere geografică a teritoriilor marginale și a alterității. Între 2012 și 2018, a colaborat cu Fundația Plan B din Cluj și cu Fabrica de Pensule. Între 2015 şi 2017, a curatoriat alături de Anca Verona Mihuleț proiectul în șase părți „Punctul alb şi cubul negru”, desfășurat la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. În 2017, Diana Marincu a curatoriat împreună cu Ami Barak cea de-a doua ediție a Bienalei Art Encounters, sub titlul „Viața – Mod de întrebuințare”, care a inclus câteva capitole tematice distincte, precum straturile romanului la care făcea referire, invitând peste o sută de artiști. Alături de expozițiile centrale, cei doi curatori au dedicat o secțiune complementară spațiilor independente din România. În cadrul Sezonului România-Franța din 2018-2019, Diana Marincu a curatoriat două expoziții în Franța, însoțite de cataloage: „Persona”, MUCEM, Marsilia (2019); „Manufacturing Nature / Naturalizing the Synthetic”, Frac des Pays de la Loire (2018). În cadrul programului creat pentru Fundația Art Encounters, ea urmărește să exploreze legăturile posibile între vecinătățile geografice ale scenelor artistice din regiune, să fixeze niște conexiuni artistice bazate pe cooperare / coproducție și să sprijine generațiile tinere de artiști.

Fotografie principală: „The Child”, 2023, autostereograma generată digital © Anetta Mona Chișa