Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  „Atelierele Constantin Brâncuși”, lucrări create în perioada 2015-2022
atelierele brancusi

„Atelierele Constantin Brâncuși”, lucrări create în perioada 2015-2022

Expoziția „Atelierele Constantin Brâncușiˮ, care reunește o selecție a lucrărilor rezultate în cadrul Simpozionului Internațional de Pictură desfășurat la Rânca și Runcu în perioada 2015 – 2022, este prezentată la Institutul Cultural Român în perioada 6 – 31 martie.

Curatoriat de conf. univ. dr. Vasile Fuiorea, artist vizual și profesor, proiectul reunește lucrări ce radiografiază în sinteză, tendințele și aspirațiile unor importanți artiști internaționali de notorietate, în contextul întâlnirii cu locurile, spiritualitatea și modernitatea artei lui Brâncuși de la Târgu Jiu.

Simpozionul Internațional de Pictură a debutat în anul 2015, fiind organizat în locații încărcate de spiritualitate din regiunea montană și submontană a Gorjului. Artistul vizual Vasile Fuiorea a fost desemnat, în același an, de conducerea Centrului „Constantin Brâncuși” curator al secțiunii Pictură a „Atelierelor Brâncuși”, deținând această responsabilitate organizațională și în prezent.

Vor fi expuse 30 de lucrări de pictură de Vasile Tolan (România); Suzana Fântânariu (România); TAJO-Iosif Tași (România); Mircia Dumitrescu (România); Antal Vasarhely (Ungaria); BARBONE Marius Barb (România); Elisabeth Ocsenfeld (Germania); Elena Luminița Țăranu (Italia); Gala Čaki (Serbia); ILE ȘTEFI – Ileana Ștefănescu (România); Teodor Buzu (Republica Cehă/ Republica Moldova); Cristian Sida (România); Vasile Fuiorea (România); Dorin Crețu (Franța); Ivaylo Mirchev (Bulgaria); Adil Yusif (Azerbaidjan); Maria Balea (România); Cristian Târnovan (România); Lena Khvichia (Lituania); Katarina Djordjević (Serbia); COZO-Cosmin Paulescu (România); Adriana Lucaciu (România); Christian Paraschiv (Franța); Dorothea Fleiss (Germania); Daniela Constantin (România); Mirela Trăistaru (România); Florin Șuțu (România); Florina Breazu (Republica Moldova/România); Petru Lucaci (România); Marilena Preda Sânc (România).

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.