Beta, Bienala Timișoreană de Arhitectură – O săptămână până la încheierea perioadei de înscriere pentru expoziția-concurs
Înscrierile pentru expoziția – concurs Beta 2022 din cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură sunt deschise până pe 28 iulie, iar organizatorii fac publice acum detalii despre juriile ce vor acorda premii în valoare de 14.000 de euro celor mai reușite proiecte.
Cele șapte categorii competiționale sunt: 1. Spațiu construit, 2. Spațiu interior, 3. Spațiu public, 4. Lucrări de licență, 5. Inițiative / Experimente / Viziuni, 6. Eseu și 7. Fotografie iar concursul Beta 2022 se desfășoară online, pe site-ul competition.betacity.eu, unde pot fi găsite toate detaliile.
Concursul este deschis pentru toți cei care contribuie la generarea unei arhitecturi de calitate în euroregiunea DKMT (ce cuprinde județele Timiș, Caraș – Severin, Arad și Hunedoara din România, județele Csongrád, Bács-Kiskun din Ungaria și provincia Vojvodina din Serbia), dintre care: arhitecți, urbaniști, peisagiști, scenografi, light artists, absolvenți de arhitectură, arhitectură de interior, urbanism, arte vizuale, design, ingineri, IT-ști, administrații, ONG-uri, sociologi, psihologi, critici, teoreticieni, filosofi etc.
Trei jurii pentru șapte categorii competiționale
Lucrările înscrise în concurs vor fi evaluate de trei jurii, grupate în funcție de cele 7 categorii competiționale. Componența juriilor este stabilită de echipa de organizare a expoziției-concurs Beta 2022, ținând cont de orientarea profesională și de experiența în domeniile enunțate prin categorii.
Pentru categoriile Spațiu construit; Spațiu anterior; Spațiu public; Lucrări de licență; Inițiative / Experimente / Viziuni, juriul este format din András Cseh, arhitect, profesor, cercetător și scriitor, arhitectul și designerul Bogdan Ciocodeică, Evelina Ozola, arhitect, urbanist și scriitoare de origine letonă, Mark Randel, fondatorul biroului de arhitectură Studio Mark Randel din Berlin și Milka Gnjato, partener fondator și director de creație al biroului de arhitectură Zabriskie din Serbia.
Pentru categoria Eseu, juriul este compus din Cecilie Sachs Olsen, cercetătoare la Institutul Norvegian de Cercetări Urbane și Regionale din cadrul Universității Metropolitane din Oslo, Chiara Dorbolò, arhitect și cercetător, Ross Exo Adams, profesor asistent și co-director al programului de arhitectură de la Bard College, iar juriul pentru categoria Fotografie este alcătuit din fotografa de arhitectură Alexandra Timpău, Miguel de Guzman, arhitect și fotograf de arhitectură, și Milos Martinovic, fotograf stabilit în Belgrad, Serbia, specializat în fotografie de arhitectură și interioare.
„Unul dintre cele mai importante roluri ale unei competiții de arhitectură este de a crea o punte între arhitecți și comunitatea locală. Este o șansă pentru profesioniști de a-și prezenta munca și să se apropie de potențialii lor clienți, de utilizatorii orașului și ai muncii lor. Este important să vedem și să înțelegem lucrurile din perspectiva lor pentru a ne îmbunătăți răspunsul și dezvoltarea proiecte de arhitectură care sunt durabile, eficiente și răspund nevoilor unui oraș inteligent”, a transmis într-un comunicat Bogdan Ciocodeică, arhitect și designer, membru al juriului expoziției-concurs Beta 2022.
Lucrări din ultimii doi ani, acceptate spre înscriere
Participanții pot înscrie lucrări realizate în ultimii doi ani (proiecte finalizate / propuneri / proiecte care interpretează rolul arhitecturii, inclusiv eseuri sau fotografii abordând tema generală a bienalei – orașul, bun comun).
Expoziția-concurs Beta 2022 oferă distincții în valoare de 14.000 euro, dintre care vor fi acordate șapte premii a câte 1.000 de euro și 14 mențiuni a câte 500 de euro, respectiv 1 premiu și 2 mențiuni pentru fiecare categorie.
Juriul va decide, la final, modul de distribuire a acestor premii și mențiuni, inclusiv numărul acestora, cu respectarea încadrării în valoarea totală.
„Participarea la competiții este întotdeauna o modalitate bună de a ieși din rutina zilnică și de a te gândi la temele care contează fără a fi distras. Pentru mine cea mai relevantă întrebare în arhitectură (și în planificarea urbană) în lumea noastră din ce în ce mai interconectată și nedreaptă este: Cum putem să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat necesar pentru o viață fericită și pe a scăpa de toate costurile de prisos ale altora sau ale mediului? Ar fi interesant dacă competiția ar putea contribui la o mai largă discuție despre ce are nevoie cu adevărat un oraș (fizic și spiritual) în lumea noastră care se schimbă așa de rapid, astfel încât să fie pregătit pentru generațiile următoare”, a spus Mark Randel, membru al juriului expoziției-concurs Beta 2022.
Intervenții realizate pe străzile Timișoarei
Bienala timișoreană de arhitectură, prin cele două componente consacrate – concursul de proiecte și expoziția care va avea loc în Timișora în perioada 23 septembrie – 23 octombrie, susține și promovează arhitectura de calitate din euroregiunea DKMT, fiind concepută ca o interfață de relaționare atât în cadrul profesiei, cât și între profesie și mediul socio-cultural în care aceasta activează.
Expoziția principală poartă titlul „Another Breach in the Wall” și va prezenta 19 intervenții care vor fi realizate pe străzile din Timișoara: 19 „micronațiuni” fictive menite să evidențieze părțile critice ale orașului contemporan și să le ofere o soluție creativă. Echipa de curatori este formată din arhitectul și curatorul Daniel Tudor Munteanu și criticul de arhitectură, curatorul și cercetătorul Davide Tommaso Ferrando.
Scopul final al Beta 2022 este să demonstreze cum spațiul urban (mediul în care ne întâlnim, ne jucăm, dezbatem, protestăm, avem grijă unii de ceilalți, colaborăm și multe altele) poate fi creat de oricine dispune de instrumentele și planul potrivit.
Organizatorul bienalei timișorene de arhitectură – Beta 2022 este filiala teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România, organizație profesională care își propune să comunice societății că arhitectura reprezintă un act de cultură de interes public, cu implicaţii urbanistice, economice, sociale şi ecologice.
Principalele sale obiective sunt promovarea arhitecturii de calitate, crearea și susținerea unui mediu propice interacțiunii dintre corpul profesional, administrație, societate civilă și diverși stakeholderi, adaptarea educaţiei de arhitectură la tendinţele mediului socio-economic şi cultural, precum și promovarea identităţii culturale euroregionale în context național și internațional.
Beta este un proiect cultural strategic al filialei teritoriale Timiș a Ordinului Arhitecților din România și proiect prioritar al Ordinului Arhitecților din România, pentru perioada 2019 – 2024, fiind co-finanțat prin timbrul de arhitectură, dar și de Primăria Munincipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Foto: Beta 2020