Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Bianca Hațeganu K. expune la Viena
rememorari, bianca hateganu k

Bianca Hațeganu K. expune la Viena

Artista vizuală Bianca Hațeganu K. expune la galeria Institutului Cultural Român din Viena o serie de lucrări pe pânză, hârtie și video sub titlul „Rememorări”. Plecând de la arhiva fotografică de familie, artista transpune în pictură fragmente mărite ale unor fotografii, multiple lucrări de diferite dimensiuni.

Bianca Hațeganu K. explorează memoria printr-o combinație de tehnici, construindu-și lucrările pe teme care variază de la dinamici familiale semnificative la experiențe pur personale. Picturile sale, care se apropie de specificul desenului, sunt încărcate de un umor subtil, dar adesea melancolic, care nu numai că sugerează o distanțare de realitatea imediată, dar sunt și o invitație la reflecție asupra modului în care trecem prin viață și asupra modului în care amintirile noastre se formează, se amestecă, se combină și, în cele din urmă, se transformă în realități selective. Bianca Hațeganu K. folosește o gamă largă de tehnici vizuale, de la pictură și desen la new media (video și fotografie), ceea ce o apropie de ideea de a explora memoria din perspective diferite. Ea se inspiră din lucrările lui Luc Tuymans și Gerhard Richter, care folosesc o varietate de formate pentru a explora complexitatea memoriei și semnificațiile profunde ale imaginii, explică Ilina Schileru, curator.

Bianca Hațeganu K. este artistă vizuală cu formare academică la Universitatea de Arte București, În 2010, a primit bursa de studii KulturKontakt la Școala Internațională de Vară din Salzburg la clasa artistului Dierk Schmidt, „Painting As A Narrative Form”.  Din 2011 este stabilit în Salzburg, Austria. În 2015, a participat la Bienala 6 Weekends d’art contemporain la Galerie Rares V. din Nancy, Franța și la cea de-a treia ediție a EBienalei de la București „Nostalgia“ la Victoria Art Centre din București.
În 2022, a expus în expoziția de grup „Sehnsucht“ la invitația artistului Rupert Gredler, la art bv Berchtoldvilla Salzburg. În octombrie 2023, a curatoriat și a participat la expoziția de grup „Inside-Outside“ la Kerzenmacherei din Salzburg, unde a expus alături de artiști locali și internaționali. Lucrările ei sunt în mare parte figurative, cu puternice referințe autobiografice și umor subtil, în principal sub formă de picturi, dar și desene și new media.

Expoziția „Rememorări” poate fi vizitată în perioada 7 – 28 martie 2025.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.