Capodoperă regală de Velázquez, readusă la forma originală

Portretul ecvestru al reginei Isabel de Borbón realizat de Diego Velázquez în jurul anului 1635 a fost restaurat și, cu această ocazie, a fost descoperit că prezenta adăugiri care au îmbătrânit diferit față de pânza originală. Pictura este acum din nou în expunerea permanentă la Muzeul Prado.

Diego Velázquez a prezentat portretul înfățișând-o pe regină pe un cal alb, într-o robă splendid detaliată. Pictura a fost apreciată, însă problema a reprezentat-o faptul că dimensiunile erau greșite. Astfel, pictorul a adăugat, în 1634 – 1635, fâșii în stânga și în dreapta pânzei, lărgind peisajul accidentat. Cu trecerea anilor, aceste adăugiri au îmbătrânit diferit de pânza principală. Acestea s-au decolorat, fapt agravat de un strat de lac adăugat în secolul al XVIII-lea. Pictura acumulase și murdărie și era deteriorată.

Specialiștii muzeului au efectuat lucrări de restaurare, restabilind profunzimea și culorile originale ale picturii, adăugările laterale fiind recent integrate în pânza principală. Acest efort, condus de María Álvarez Garcillán, face parte dintr-un proiect de restaurare a lucrărilor ecvestre ale lui Velázquez.

Portretul fusese realizat ca parte a unei serii de portrete menite să împodobească Salón de Reinos, aripă a Palatului Buen Retiro din Madrid. Sala mare găzduia serate și spectacole, precum și picturi care omagiau monarhia. Portretul lui Isabel urma să fie expus alături de cel al soțului său, Felipe IV, și al fiului lor, prințul Balthasar Carlos – toți fiind reprezentați călare.

Diego Velázquez a ales să o plaseze pe regină pe un cal alb, ca un reflecție al petelor de pe calul regelui. În timp ce Felipe este portretizat privind înainte, Isabel se uită la privitor, părând liniștită, cu rochia somptuoasă ce îi poartă anagrama, care nu a fost pictată de Velázquez însuși.

Pânze tăiate și fixate pe uși, ulterior reconstruite

Din cauza unei erori de calcul în planul decorativ al sălii, seria de tablouri a lui Velázquez a fost deplasată cu 1 metru în lateral. Asta a însemnat că portretele lui Isabel și Felipe necesitau mărirea cu mai mult de 1 metru în lățime, ceea ce le-a făcut să se suprapună cu ușile laterale ale sălii. Printr-o soluție ciudată, cei care le-au instalat au decupat porțiuni extinse din pânză și le-au atașat ușilor, astfel ca acestea să se deschidă cu secțiuni ale tablourilor fixate de ele.

În jurul anului 1762, când portretele au fost mutate la Palatul Regal din Madrid, acestea au fost reconstruite, segmentele au fost cusute împreună și le-a fost adăugat lac înainte de alte restaurări. Deși s-a recurs la „materiale reversibile”, conform Prado, conservarea a provocat controverse (la fel ca restaurarea din 1984 a celebrei „Las Meninas” a lui Velázquez).

În cele mai recente lucrări de conservare au fost îndepărtate lacul și murdăria de pe suprafața picturii, reapărând mai vii culorile și contrastele. Nuanțele au acum tonuri și transparențe mai bogate, în timp ce profunzimea compoziției este restaurată, fără îngălbenirea distorsionantă dată de lac. Cusăturile care marchează noile adăugiri sunt încă vizibile, dar nu într-un mod care să perturbe panorama pastorală a lui Velázquez.

Credit foto: Museo del Prado