Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Carnaval cu zeci de sculpturi, în parcul subacvatic Molinere din Grenada
jason decaires taylor, sculpturi subacvatice

Carnaval cu zeci de sculpturi, în parcul subacvatic Molinere din Grenada

Artistul englez Jason deCaires Taylor, originar din Kent, a creat o nouă instalație de sculptură subacvatică în Caraibe.

Creația constă în 25 de sculpturi în mărime naturală, care au fost turnate după forma unor membri ai comunității locale din Grenada.

Intitulată „Coral Carnival”, instalație a fost inspirată de carnavalul anual din Grenada, numit Spicemas, a spus artistul, potrivit BBC. „Pentru a celebra spectacolul deosebit, aceste noi lucrări au fost împodobite cu pigmenți naturali precum cerneala de calamar și turmericul, legați cu carbonat de calciu”, a spus el.

Sculpturile, ornate cu bijuterii, paiete și pene, au fost create folosind oțel inoxidabil de înaltă calitate și ciment marin cu ph neutru.

Fiecare sculptură din parcul de sculpturi subacvatice Molinere este plasată la 3 m față de suprafață.

jason decaires taylor, sculpturi subacvatice molinere

Randall Dolland, președintele Autorității de Turism din Grenada, a declarat: „Această extindere nu numai că îmbunătățește experiența vizitatorilor, ci și aprofundează legătura noastră cu bogata moștenire culturală a națiunii noastre”.

Credit foto: Jason deCaires Taylor