Cealaltă Monalisă. Un mister la dublu rame

Puțini știu că Monalisa are încă o versiune, pictată se pare tot de Leonardo da Vinci. Mai tânără și mai surâzătoare, Monalisa din fișet ascunde în egală măsură câteva mistere.

Hugh Blaker, un colecționar de artă din Anglia, a avut parte de șocul vieții sale când a dat peste un tablou misterios în conacul Somerset în 1913. Femeia din portret îi amintea izbitor de celebra Monalisa din Luvru. Și-a dat seama că ar putea fi în fața uneia dintre cele mai importante descoperiri din istoria artei.

Anii au trecut, iar tabloul a ajuns să fie cunoscut drept „Isleworth Monalisa”, după zona din Londra unde Blaker își avea reședința. Fascinant este că această versiune o înfățișează pe Lisa Gherardini mult mai tânără decât în varianta din Luvru, părând să aibă în jur de 21-22 de ani, față de aproximativ 30 în tabloul mai faimos.

Multă vreme, existența acestei versiuni a fost ținută aproape secretă, fiind cunoscută doar de un cerc restrâns de experți și pasionați de artă. Blaker a păstrat tabloul în colecția sa privată până la moarte, în 1936, când a fost achiziționat de colecționarul american Henry Pulitzer.

Teoriile

Una dintre cele mai interesante teorii susține că Leonardo da Vinci ar fi pictat această versiune cu aproximativ 11-12 ani înaintea celei din Luvru. Acest lucru ar explica tinerețea subiectului și anumite diferențe stilistice subtile care se observă între cele două lucrări.

Cercetătorii au observat că fundalul din Isleworth Monalisa este mai puțin elaborat decât cel din versiunea Luvru. Acest aspect a stârnit dezbateri aprinse – unii experți consideră că este dovada că tabloul este neterminat, în timp ce alții argumentează că reprezintă o abordare artistică diferită a lui da Vinci.

Un detaliu amuzant este că, spre deosebire de Monalisa din Luvru, versiunea Isleworth pare să zâmbească mai deschis și mai natural. Acest lucru a dus la glume printre istoricii de artă despre cum Lisa era probabil într-o dispoziție mai bună când a pozat pentru primul portret.

Controversele și misterele

Autenticitatea tabloului Isleworth a stârnit una dintre cele mai aprinse dezbateri din lumea artei moderne. Unii experți au mers până într-acolo încât să organizeze „procese” simbolice pentru a afla dacă este sau nu vorba despre o operă a lui da Vinci, transformând dezbaterile academice în adevărate spectacole teatrale.

O poveste mai puțin cunoscută este cea a restauratorului care, în anii ’70, a avut un vis repetat în care Leonardo da Vinci îi apărea și îi confirma autenticitatea tabloului. Deși anecdota este amuzantă, comunitatea științifică a preferat să se bazeze pe analize mai concrete.

În timpul celui de-al doilea război mondial, tabloul a fost ascuns într-un seif bancar din Elveția, unde a rămas timp de mai multe decenii. Când a fost în sfârșit scos la lumină, mucegaiul care se formase pe ramă a creat un model care, în mod bizar, semăna cu semnătura lui da Vinci.

Este oare un da Vinci?

Analizele moderne au relevat că artistul a folosit pigmenți care erau extrem de rari și scumpi pentru acea perioadă. Un detaliu interesant este prezența unui pigment albastru special, obținut din piatra semi-prețioasă lapis lazuli, care în Renaștere era mai valoros decât aurul.

Studiile cu raze X au dezvăluit că sub stratul de vopsea există numeroase schițe și modificări, caracteristice metodei de lucru a lui da Vinci. Un aspect amuzant este că una dintre aceste schițe pare să arate că inițial, Lisa avea o pălărie enormă, care ar fi arătat destul de ciudat în contextul portretului final.

Cercetătorii au descoperit că lemnul folosit pentru cadrul pânzei provine dintr-un copac care a crescut în aceeași perioadă și regiune cu cel folosit pentru Monalisa din Luvru.

Lisa

Există teorii conform cărora Lisa Gherardini era într-o perioadă dificilă a vieții sale când a pozat pentru versiunea Isleworth. Recent căsătorită cu Francesco del Giocondo, ea se afla în plin proces de adaptare la viața de soție a unui bogat negustor florentin.

Un aspect mai puțin cunoscut este că Lisa avea o pasiune pentru grădinărit, iar unele plante care apar în fundal ar putea fi inspirate din propria ei grădină. Istoricii au găsit documente care arată că ea cheltuia sume considerabile pe semințe rare și plante exotice.

De-a lungul timpului, în jurul tabloului s-au țesut numeroase povești fanteziste. Una dintre cele mai amuzante susține că Lisa ar fi avut o soră geamănă, și că de fapt sunt două persoane diferite în cele două tablouri – o teorie care, deși complet nefondată, continuă să circule printre pasionații de conspirații artistice.

Călătoria secretă

După ce a părăsit atelierul lui da Vinci, tabloul a avut o istorie plină de peripeții. A trecut prin mâinile mai multor colecționari secretoși, a fost ascuns în timpul războaielor și a călătorit prin toată Europa într-un mod aproape clandestin.

O poveste amuzantă spune că într-o perioada, tabloul a fost păstrat într-o bucătărie, deoarece proprietarul credea că umiditatea constantă din acea încăpere ar putea ajuta la conservarea sa. Din fericire, această teorie bizară nu a cauzat daune ireversibile operei de artă.

În timpul unei deplasări în anii ’50, tabloul a fost transportat într-o cutie de vioară pentru a nu atrage atenția. Coincidența a făcut ca vameșii să fie pasionați de muzică și să ceară să vadă instrumentul, moment în care transportatorul a trebuit să pretindă că suferă de o criză de panică pentru a evita inspecția.

Investigațiile moderne

Tehnologia modernă a permis cercetătorilor să descopere detalii fascinante despre procesul de creație. Scanările multispectrale au arătat că artistul a folosit o tehnică unică de aplicare a vopselei în straturi extrem de subțiri, cunoscută ca „sfumato”, caracteristică lui da Vinci.

Analizele computerizate ale zâmbetului din Isleworth Mona Lisa au arătat că acesta este cu 14.2% mai pronunțat decât în versiunea din Luvru. Acest lucru a dus la glume în comunitatea academică despre cum Leonardo ar fi fost probabil mai bun la surprinderea expresiilor faciale în tinerețe. Plus că își amuza mult mai bine modelele.

În 2019, o echipă de cercetători a descoperit accidental că, atunci când este expus la lumină ultravioletă, tabloul dezvăluie un mic desen ascuns în colțul din dreapta jos – ce pare a fi o schiță a unei pisici care doarme, probabil un moment de amuzament al artistului în timpul lucrului.

…………………………..

Descoperirea Isleworth Mona Lisa a forțat istoricii de artă să-și reconsidere multe dintre teoriile despre metodele de lucru ale lui da Vinci. S-a concluzionat că artistul obișnuia să lucreze la mai multe versiuni ale aceluiași subiect, perfecționându-și tehnica și viziunea de-a lungul timpului.

Un aspect interesant este că studenții care studiază arta Renașterii au început să folosească cele două versiuni ale Monalisei ca un fel de „spot the difference game„, încercând să identifice cât mai multe diferențe subtile între ele. Recordul actual este de 267 de diferențe identificate.

Existența acestei versiuni a influențat și piața de artă, creând dezbateri aprinse despre valoarea operelor de artă și autenticitate. Un colecționar excentric s-a oferit odată să cumpere ambele versiuni, propunând să le expună față în față într-un muzeu circular, unde vizitatorii ar fi putut să le privească simultan rotindu-se pe un scaun pivotant.

În prezent, Isleworth Mona Lisa continuă să fie subiect de studiu și fascinație. Noile tehnologii promit să dezvăluie și mai multe secrete ascunse în straturile de vopsea și în tehnicile folosite de artist.

Fundația care deține tabloul în prezent plănuiește să creeze o expoziție itinerantă care să permită publicului să compare direct cele două versiuni prin intermediul realității virtuale. Acest proiect ambițios ar putea revoluționa modul în care publicul interacționează cu arta istorică.