Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Colecționarii înstăriți se bazează tot mai mult pe inteligența artificială – Raport
kusama, art basel 2026

Colecționarii înstăriți se bazează tot mai mult pe inteligența artificială – Raport

Raportul anual comandat de Art Basel și UBS privitor la colecționism, realizat de economista în domeniul artelor Clare McAndrew, arată că în ultimul an colecționarii înstăriți s-au bazat tot mai mult pe inteligența artificială.

Cea de-a cincea ediție a analizei a abordat câteva domenii noi. Pentru prima dată, autoarea i-a întrebat pe colecționarii cu o avere considerabilă cum au început să colecționeze și ce părere au despre acordarea accesului (fizic ori digital) la colecțiile lor, în comparație cu păstrarea acestora în sfera privată.

Pentru raportul de 235 de pagini, McAndrew a vorbit cu 3.100 de colecționari din zece piețe din lume. Eșantionul este redus, dar considerat reprezentativ, cei mai bogați colecționari având o influență deosebită pe piața de artă.

Influența familiei

Cât privește motivele care i-au determinat pe noii colecționari să cumpere opere de artă, influența familiei a reprezentat cel mai frecvent punct de pornire, se arată în raport, care menționează că aceasta a fost calea urmată de 28% dintre respondenți, în ansamblu, și de 40% dintre respondenții din Generația Z, fie prin intermediul unei colecții de familie, fie prin încurajarea unui membru al familiei.

Pictură, sculptură și fotografie

Pictura a reprezentat punctul de pornire cel mai frecvent pentru acești colecționari. Aproximativ 43% au declarat că o pictură s-a numărat printre primele trei achiziții ale lor, urmată de sculptură cu 25%, fotografie cu 17% și lucrări pe hârtie sau artă digitală, ambele cu 15%.

Segmentele de colecționare precum antichitățile, bijuteriile și pietrele prețioase s-au situat pe locurile următoare, astfel încât observația obișnuită conform căreia achiziționarea altor obiecte de colecție de lux ar putea duce la colecționarea de artă nu pare să se aplice în cazul acestui segment specific al comunității colecționarilor.

Recunoașterea publică

În ceea ce privește modul în care colecționarii înstăriți abordează păstrarea colecțiilor lor – în sfera privată sau a împărtășirii lor cu publicul -, discreția a fost aleasă în ultimul an.

Aproximativ două treimi dintre colecționarii chestionați au preferat să-și păstreze operele în mare parte departe de ochii publicului, împărtășindu-le doar în cadrul familiei sau al unui cerc restrâns, în timp ce doar 10% caută o recunoaștere pe scară largă.
Acest lucru se reflectă atunci când împrumută opere de artă muzeelor: 30% au preferat să-și păstreze împrumuturile anonime; 47% au solicitat o „recunoaștere discretă”; și doar 17% au cerut recunoaștere publică deplină.

Colecționarii din Generația Z (persoane născute în perioada 1996 – 2015) s-au dovedit a fi cei mai rezervați în ceea ce privește partajarea accesului la colecțiile lor. Aproximativ 39% dintre ei limitează accesul fizic la membrii apropiați ai familiei, prieteni și persoanele cu care locuiesc, procentul fiind aproape dublu față de cel al oricărei alte generații. Chiar și atunci când își partajează colecțiile online, 36% dintre ei limitează accesul la acestea doar la cercurile private.

Presa online și inteligența artificială

Utilizarea modelelor de inteligență artificială ca instrument de colecționare a crescut vertiginos.

Dacă în 2024, doar 4% dintre colecționari foloseau resurse digitale precum aplicații sau instrumente de AI pentru a obține sfaturi și recomandări în materie de colecționare, în ultimul an, aproximativ 22% utilizează aplicații sau instrumente de AI.

Respondenții au o atitudine pozitivă față de inteligența artificială, două treimi dintre ei considerând că această tehnologie îmbunătățește descoperirea artiștilor și a operelor de artă, precum și oferirea de sfaturi și recomandări personalizate. Aproape la fel de mulți au considerat-o utilă pentru verificarea provenienței și a autenticității, precum și pentru analiza prețurilor și a valorii.

Diferențele între generații au fost minime: 23% din Generația Z folosindu-le, comparativ cu 21% atât din Generația X, cât și din generația baby-boomers. Puțini le folosesc exclusiv: 12% au folosit doar surse digitale, iar 9% s-au bazat pe o singură sursă.
Cel mai frecvent, aceasta a fost presa online, urmată de aplicații și instrumente de AI.

Anul acesta, un număr mai mare de colecționari au spus că fac cercetări moderate sau semnificative — fie că este vorba despre studii de piață, fie despre consultarea unor experți și a altor colecționari — înainte de a cumpăra: aproape trei sferturi dintre ei, ceea ce reprezintă o creștere de 10% față de 2025. Această cifră este cu câteva puncte procentuale mai mare în rândul Generației Z, ajungând la 80%.

Optimism pe piața de artă

Colecționarii se arată optimiști în ceea ce privește piața de artă în ansamblu: puțin peste jumătate se așteaptă la o creștere în restul anului 2026; aproximativ aceeași proporție anticipează o creștere în următoarele 12 luni. Privind pe termen mai lung, aproximativ 60% prevăd o creștere în următorul deceniu.

Generația Z, cele mai mari cheltuieli

Generația Z a declarat cele mai mari cheltuieli medii pentru artă plastică în anii 2025 și 2026 – mai mult decât dublul sumei cheltuite de orice generație mai în vârstă inclusă în sondaj.

Cheltuiala medie la nivelul tuturor grupelor de vârstă a crescut la 124.265 de dolari, anul trecut, cu 13% față de 2024. Însă Generația Z a înregistrat o medie de 347.460 de dolari, în creștere cu aproximativ 19%. Această medie a continuat să crească în prima jumătate a anului 2026. În plus, această grupă de vârstă a fost cea mai generoasă în aproape toate segmentele, cheltuind mai mult decât dublu față de ceilalți, nu numai pe artă plastică, ci și pe majoritatea obiectelor de colecție.

O proporție foarte mică chiar și dintre acești colecționari cei mai înstăriți a achiziționat opere de artă cu prețuri de peste 1 milion de dolari în 2025 și în prima jumătate a anului 2026 — doar 1%. Din raport rezultă că și dintre acești cumpărători înstăriți, aproximativ trei sferturi cheltuiesc în total sub 50.000 de dolari pe artă plastică.
Totuși, Generația Z a fost și cea mai predispusă să cheltuiască sume foarte mari, reprezentând aproximativ 13% dintre colecționarii care au achiziționat opere de artă în valoare de 1 milion de dolari.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.